AcasăNewsUn primar a fost reținut pentru că ar fi furat curent

Un primar a fost reținut pentru că ar fi furat curent

-

Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Şerban Crăciun, în vârstă de 32 de ani, a fost reţinut, împreună cu alte două persoane, în urma celor 20 de percheziţii efectuate într-un dosar de executare sau folosire de instalaţii clandestine de racordare la reţeaua electrică, susţin surse judiciare, potrivit observatornews.ro.

“În urma celor 20 de percheziţii domiciliare efectuate de către poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Râciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, precizăm faptul că trei bărbaţi, de 32, 44 şi 55 de ani, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore”, au precizat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, fără a indica vreun nume, potrivit agerpres.ro.

La acţiunea desfăşurată în urmă cu o zi au participat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, Secţiei 1 Poliţie Rurală Gorneşti, Secţiei 2 Poliţie Rurală Band, Secţiei 4 Poliţie Rurală Ungheni, Secţiei 5 Poliţie Rurală Miercurea Nirajului, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi specialişti din cadrul unei societăţi de distribuţie a energiei electrice.

“Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Râciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş pun în aplicare, în judeţul Mureş, 20 de mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, a anunţat joi Poliţia Română.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...

Regimul Viktor Orbán se clatină. Opoziția conduce detașat după numărarea a...

0
Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, opozantul premierului Viktor Orbán, conduce detașat după numărarea a peste 53% din voturile exprimate.Astfel, Tisza ar obține 136...

S-a terminat votul în Ungaria: prezență istorică la urne. Se încheie...

0
Maghiarii s-au prezentat în număr uriaș la urne pentru a-și exprima votul în cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria, ce au avut loc duminică, 12...