Un primar a fost bătut de un interlop

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu
Primarul din Mioveni, Ion Georgescu

Primarul din Mioveni a fost bătut la el în birou de un interlop. Potrivit antena3.ro, patru persoane din comuna Mărăcineni, județul Argeș, au intrat peste primarul din Mioveni, Ion Georgescu. Stelică Crăciun, liderul acestora, l-a lovit peste față pe primar.

În prezent, agresorul este judecat pentru șantaj și a susținut că nu va fi pedepsit pentru că are relații în Poliție. Toate persoanele implicate au fost identificate de organele de poliție și conduse la sediul Poliției Mioveni. La audieri, interlopul a susținut că primarul a fost cel care a lovit primul.

„În jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei.

Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat IPJ Argeş, transmis sâmbătă.

În urma cercetărilor, „în dimineața zilei de 12 februarie a.c., a fost dispusă măsura reținerii, pe bază de ordonanță, față de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni”, a mai precizat poliția.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.