Pescarul britanic Andy Hackett a prins un „peștișor” auriu de 30 de kilograme într-un lac din Franța, relatează publicația „The Guardian”.
Peștele din specia crap-koi fusese eliberat în lac în urmă cu 20 de ani. De regulă, peștișorii aurii sunt suficient de mici pentru a încăpea într-un acvariu de apartament, însă acesta era un hibrid obținut prin încrucișarea speciilor crap și koi.
Peștele, numit Carrot (Morcov) datorită culorii sale portocaliu-aurie, fusese adus în Lacul Bluewater din Champagne, Franța, în urmă cu 20 de ani.
Hackett a avut nevoie de 25 de minute pentru a reuși să îl prindă. „Am știut dintotdeauna că Carrot era undeva acolo, dar nu am crezut că pot să-l prind”, a povestit pescarul.
„Am știut că este un pește mare de când a mușcat momeala și a început să tragă dintr-o parte în alta și de sus în jos. Apoi a ieșit la suprafață la vreo 30-40 de yarzi distanță (27-37 de metri – n.r.) și am văzut că era portocaliu. A fost grozav că l-am prins, dar în același timp a fost vorba de noroc chior”, a mai spus el.
El a făcut câteva fotografii cu Carrot, iar apoi i-a dat drumul înapoi în apă.
„L-am pus pe Carrot în lac în urmă cu aproximativ 20 de ani astfel încât clienții noștri să aibă un pește diferit pentru care să pescuiască. De atunci a tot crescut, dar este foarte evaziv”, a declarat Jason Cowler, managerul lacului.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: