Un pensionar a avut un șoc și a leșinat când s-a trezit cu o pensie redusă cu o treime după recalculare

pensionar
Foto: Captură Digi 24

Un mecanic de locomotivă a declarat la postul de televiziune Digi 24 că a avut un șoc și a leșinat când a aflat că pensia i-a scăzut cu mai bine de o treime după recalculare.

Bărbatul avea până acum o pensie de 7.300 de lei, însă decizia de recalculare i-a scăzut pensia până la 4.800 de lei.

Mecanicul de locomotivă a mai declarat că i se pare incorectă această decizie, dat fiind că a lucrat în condiții dificile.

Noua lege a pensiilor a eliminat unele dintre avantajele pe care le aveau unii pensionari. De exemplu, cei care nu au un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani primesc mai puține puncte deoarece au contribuit mai puțin la pensie.

Astfel, noua lege îi dezavantajează pe cei care au lucrat în domenii precum minerit, industria nucleară sau la CFR și au ieșit mai devreme la pensie. În unele dintre aceste sectoare angajații au putut ieși la pensie după mai puțin de 25 de ani de muncă, însă au primit o pensie întreagă, ca și cum ar fi avut un stagiu complet de cotizare.

Totuși, nici pensionarii care au aflat că au o pensie mai mică în urma deciziei de recalculare nu vor primi mai puțini bani. Ei vor primi în continuare pensia pe care o au în plată deoarece legiuitorul a decis ca oamenii să primească cea mai avantajoasă sumă (pensia nouă, recalculată, sau pensia în plată).

Însă până la eliminarea inechităților din sistem, pensiile în plată, dacă sunt mai mari decât pensiile recalculate, nu se vor mai indexa cu rata inflației. Pensiile recalculate vor fi cele care se vor indexa, iar în momentul în care cele recalculate vor depăși pensia în plată, pensionarii vor începe să primească pensiile recalculate.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.