Un pensionar a avut un șoc când a primit pensia recalculată: „Aproape 2.000 de lei mi-a luat din pensie”

Foto: Captură Focus TV

Apar tot mai multe cazuri ale unor pensionari cărora pensiile le-au scăzut semnificativ după recalculare. Radu J., un fost mecanic de locomotivă din Buzău, s-a trezit cu o pensie cu aproape 2.000 de lei mai mică după recalculare.

Nemulțumit, bărbatul a mers la Casa de Pensii pentru a cere lămuriri. Înainte avea o pensie de 7.333 de lei, iar acum aceasta i-a fost recalculată la 5.568 de lei.

„Aproape 2.000 de lei mi-a luat din pensie. Am fost mecanic de locomotivă și aveam 7.333 de lei. Și acuma mi-a făcut 5.500. Mi-a luat aproape 2.000 de lei. Păi asta e treabă? A, era pentru 5 lei? Să fii sănătos! Dar 2.000 de lei… pentru ce? Că eu am alergat până la Suceava și înapoi cu trenul de călători. Nu e bine!”, a declarat pensionarul pentru postul de televiziune Focus TV.

Un alt pensionar a declarat pentru sursa citată că nu i-a fost luat în calcul sporul de grupă timp de 31 de ani, motiv pentru care pensia recalculată i-a scăzut cu 700 de lei. „N-am primit niciun punct”, a declarat bărbatul pentru Focus TV. „Nu mi-a dat nimic. 7 milioane mi-a luat din pensie.”

Anterior, un alt mecanic de lomotivă a povestit pentru postul de televiziune Digi 24 că, la recalculare, pensia i-a scăzut de la 7.300 la 4.800 de lei.

Pensionarii cărora le-a scăzut pensia vor primi, însă, tot pensia pe care o au în plată în prezent. Totuși, ea nu va mai crește în perioada următoare deoarece pensia recalculată (suma mai mică) va fi cea care se va indexa cu rata inflației începând cu anul viitor. Până când pensia recalculată o va depăși pe cea în plată, pensionarii vor continua să primească pensia actuală (nemărită).

Citiți și:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version