AcasăFapt diversUn olandez a realizat selfie-ul anului 2014

Un olandez a realizat selfie-ul anului 2014

-

În 2013, cuvântul „selfie”, care reprezintă un autoportret fotografic realizat cu un telefon mobil și publicat apoi online pe rețelele socializare, a fost ales cuvântul anului de către editorii celebrelor dicționare Oxford.

La mai mult de un an de la această alegere, moda selfie-urilor nu a dispărut, iar în fiecare zi milioane de persoane postează pe rețelele de socializare astfel de autoportrete, în postaze cât mai interesante.

Ecologistul olandez Peter Verhoog a vrut o amintire de neuitat atunci când s-a scufundat în apele din Guadalupa, Mexic. Deoarece în adâncuri trăiesc mulți rechini, Verhoog și colegii săi au intrat în apă într-o cușcă pentru a se proteja de un eventual atac al fioroșilor pești.

Verhoog a vrut o amintire de neuitat din în apă, așa că și-a scos capul din cușcă și a realizat un selfie cu unul dintre rechini.

Fotografia este cu atât mai spectaculoasă cu cât a fost realizată la doar câțiva metri de rechin, iar Verhoog și-a riscat viața pentru acest instantaneu care a făcut înconjurul lumii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...