Se lucrează în ritm susținut pe Transalpina de Apuseni, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Alba.
Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 de kilometri, iar până la sfârșitul acestui an se va putea circula pe 43 de kilometri, între Aiud și Ponor.
„Sunt foarte bucuros că am reușit să deblocăm acest proiect foarte important pentru Consiliul Județean și pentru județul Alba. Practic este cea mai mare investiție de acest gen pe un drum județean din România.
Astăzi am reluat asfaltarea începând de la km 17 și vom merge până la km 42. Suntem pregătiți ca în perioada imediat următoare să asfaltăm cu stratul de binder 25 de kilometri din lotul 1, până în apropiere de Ponor”, a declarat pentru vicepreședintele CJ Alba, Marius Hațegan.
După ce va fi reabilitat acest drum, autoritățile județene speră ca Transalpina de Apuseni să faciliteze accesul la zonele turistice din zona Alba.
Lotul 2, de aproximativ 35 de kilometri, este contractat de aceeași firmă care se ocupă și de prima parte a drumului, Elis Pavaje SRL. Pentru partea a doua drumului termenul de finalizare este mai lung, pentru că există 14 poduri care trebuie construite. Întregul drum ar putea fi gata în primăvara anului viitor.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: