Un nou „azil al groazei” în Voluntari. Bătrânii erau ținuți în sere

sere

Foto: Captură Digi24

A fost descoperit încă un „azil al groazei” în Voluntari. Poliția a descoperit 26 de bătrâni cazați într-un fel de sere în curtea imobilului, relatează Antena 3 CNN.

În ciuda temperaturilor foarte ridicate din această vară, persoanele vârstnice stăteau în niște adăposturi din folii de plastic. Oamenii au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Potrivit autorităților, Căminul Sfântul Andrei din Voluntari funcționa fără licență. Centrul a fost închis, iar patronii au primit o amendă de 10.000 de lei. De asemenea, a fost deschis un dosar penal.

Patronul a declarat că centrul a fost deschis în anul 2012, însă a susținut că serele nu sunt în proprietatea lui.

„Poze cu bătrâni acolo?? Nu am ce să explic… Ce să explic când nu știu despre ce este vorba?”, a declarat el pentru sursa citată.

„Eu sunt în procedură de relicențiere! Nimic altceva. Și am întârziat din cauza constructorului. Ce vreți să fac? Serele sunt pe alt teritoriu, nu pe teritoriul meu. Deci în contractul meu nu am acel teren în administrare”, a mai spus patronul.

Poliția a anunțat că, în cadrul verificărilor efectuate, asociația nu a putut pune la dispoziție o licență valabilă de funcționare.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu, context în care au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă.

De asemenea, în cadrul verificărilor, polițiștii din Voluntari au aplicat o sancțiune contravențională, cu amendă în valoare de 10.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version