Un nor de praf saharian va fi peste România

FOTO: Alexas_Fotos/Pixabay.com

FOTO: Alexas_Fotos/Pixabay.com

Meteorologii anunță că un nor de praf saharian ajunge peste România și vor fi observate depuneri de praf, la început în regiunile sud-vestice, apoi și în restul țării.

„În perioada 30 aprilie – 3 mai, circulația aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”, anunță ANM.

Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparație cu cele din zona Peninsulei Italice și sudul Peninsulei Balcanice.

Depunerile de praf în România vor putea fi observate la finalul săptămânii (1 și 2 mai), în zonele și intervalele cu ploaie, la început în special în regiunile sud-vestice, apoi și în restul țării.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version