AcasăInternationalUn ministru austriac cere construirea unui zid în jurul Europei

Un ministru austriac cere construirea unui zid în jurul Europei

-

Ministrul federal pentru UE al Austriei, Karoline Edtstadler, a propus construirea unui zid în jurul Europei pentru a opri migrația ilegală. Ministrul a spus, potrivit Kronen Zeitung, că este conștientă că propunerea ei va fi respinsă, însă crede că oprirea migrației ilegale „fără o barieră fizică, nu va funcționa”.

Întrebată ce înseamnă barieră fizică, ministrul a spus că este vorba despre construirea „unui gard sau zid – spuneți-i cum vreți”.

Ministrul Edstadler a mai spus că votul Austriei din Consiliul JAI, în urma căruia a decis ca spațiul Schengen să nu fie extins cu România și Bulgaria nu reprezintă „Nu” pentru țări în sine, ci pentru „un sistem care nu funcționează”, iar „acum Austria a fost în sfârșit auzită și luată în serios”.

De asemenea, respectivul vot a fost menit să crească presiunea asupra Comisiei Europene pentru a lua măsuri ferme împotriva migrației ilegale, iar cancelarul Karl Nehammer ar urma să propună la summitul UE cinci condiții referitoare la azil.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...