Un membru AUR, șef de cabinet al unei deputate, prins în timp ce lua mită 1.500 de lei

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au început cercetarea penală împotriva unui consilier la cabinetul parlamentar al unui deputat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Procurorii susțin că în 22 octombrie, inculpatul i-a cerut suma de 1500 de lei unui martor, membru al unui partid politic, pentru a-l trece pe lista de participanți la un congres ce urma să aibă loc la Bruxelles și pentru a interveni la membri din structura centrală a partidului în scopul asigurării participării acestuia la congresul respectiv. La 23 octombrie, în timp ce se afla în fața locuinței sale din Bragadiru, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de bani pretinsă.

Procurorii nu au făcut public numele inculpatului, dar G4Media a relatat încă de luni că Bogdan Crefelean, membru AUR, șef de cabinet al deputatei Gianina Șerban, a fost prins în flagrant când ar fi primit 1.500 de lei mită pentru a-și trafica influența.

Denunțător ar fi tot un membru AUR, care a sesizat Direcția Generală Anticorupție, au relatat aceleași surse. Banii ar fi fost ceruți de Crefelean pentru nominalizarea denunțătorului în vederea participării acestuia la un congres la Bruxelles.

Luni, AUR a anunțat într-un comunicat că a decis excluderea din partid a lui Bogdan Crefelean.

Față de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pentru o periodă de 60 de zile.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version