Medicul Sevda Memet din Constanța va urma un master în administrarea afacerilor la Stanford Graduate School of Business, considerat unul dintre cele mai bune programe MBA din lume, potrivit Financial Times.
Medicul a primit o bursă prin programul Knight-Hennessy, înființat de John Hennessy, fostul președinte al Universității Stanford și actualul președinte al Alphabet, compania din care face parte și Google, și de Phil Knight, fondatorul Nike.
Sevda Memet face parte din prima promoție a acestui program. Doar 49 de bursieri au fost aleși din 3.601 de candidați din întreaga lume.
„Acest program aduce împreună cei mai buni studenți din lume. Mă aștept ca ei să devină lideri în toate sectoarele, atât public cât și privat, și să găsească soluții inovatoare care să facă lumea mai bună”, a declarat Phil Knight.
După ce a fost acceptată la programul de la Stanford, Sevda Memet a fost sunată de ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, și el absolvent al prestigioasei universități.
Potrivit reporeterntv.ro, bursierii vor urma cursuri în cadrul tuturor celor șapte școli ale Universității Stanford: Business, Științele Pământului, Științele Mediului Înconjurător și Energie, Educație, Inginerie, Drept, Medicină.
Sevda Memet a absolvit Summa Cum Laude Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța și vrea să ajute pacienții afectați de cancer prin crearea primului sistem oncologic din România care se va axa pe medicină integrată și testări genetice avansate.
Este rezident în departamentul Hematologie-Oncologie și Boli Rare, la Spitalul Județean de Urgență Constanța, a primit mai multe premii la nivel național pentru cercetare medicală și antreprenoriat medical și a câștigat Marele Premiu al NASA pentru proiectul unei colonii sustenabile pe Marte.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: