Un medic din Galați a fost agresat pe holul unei clinici

FOTO: Captură Facebook
FOTO: Captură Facebook

Un doctor ginecolog din Galați a postat imagini surprinse de o cameră de supraveghere în care se vede cum un bărbat îl împinge și apoi gesticulează nervos. Medicul cade și se lovește cu capul de un birou.

Potrivit medicului Costache Botezatu, incidentul s-a întâmplat în luna februarie. „Am cugetat mult dacă să postez înregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia că, pe lângă acțiunea penală, este necesară și o conștientizare a unor asemenea situații de către toți colegii – nu numai din relatări verbale ci și video. PS – nu mă victimizez, am postat doar pentru ceilalți colegi, pentru a realiza la ce se pot aștepta.

Am înaintat plângerea la parchet. Aștept procedurile. Apropos – în Moldova (pe care mulți o desconsiderăm) pentru așa ceva respectivul individ ar face 15 ani pușcărie. La noi – între 6 luni și 3 ani (dacă nu vor fi șase luni cu suspendare).

Ca să fie clare anumite aspecte și să nu apară întrebări: unitatea la care lucrez a chemat imediat paza și poliția, a făcut toate demersurile legale necesare în asemenea situații. Eu am depus plângere penală.

Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigat (sper că nu în van) asupra comportamentului multor pacienți, ajungându-se și la aceste agresiuni fizice. Nu este teama ci revoltă!”, a scris medicul Botezatu, pe pagina sa de Facebook.

Incidentul a avut loc pe holurile unei clinici private din Galați. Fiul medicului spune că agresorul era cu partenera lui și a cerut un consult peste programările din ziua respectivă.

„Şi individul, şi partenera lui au avut un comportament recalcitrant şi revendicativ încă de când au intrat în cabinet. Tatăl meu, având şi acordul partenerei individului, i-a permis acestuia să rămână în cabinet în timpul consultului.

Individul însă, pe tot parcursul consultului, a vorbit încontinuu, mai mult sau mai puţin agresiv, motiv pentru care tatăl meu i-a cerut să iasă, totuşi, din cabinet, ca să-şi poată finaliza consultul în condiţii de linişte.

Individul a refuzat, iar atunci tatăl meu i-a spus că nu-i mai rămâne decât să cheme poliţia pentru a-l convinge să părăsească cabinetul. Nu s-a făcut înţeles, şi atunci tatăl meu a ieşit din cabinet şi i-a solicitat recepţionerei să cheme poliţia. Ce s-a întâmplat mai departe, se vede în imagini…”, a scris fiul victimei pe Facebook, potrivit Digi24.ro.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.