Începând cu 1 ianuarie 2025, Milano a devenit unul dintre orașele cu cea mai dură legislație anti-fumat din lume. Astfel, orașul din Italia a interzis fumatul în toate spațiile publice, inclusiv pe străzi, cu excepția „locurilor izolate în care este posibil să se păstreze o distanță de cel puțin 10 metri față de alte persoane”, relatează agenția de presă AFP, citată de France24.com.
Cu alte cuvinte, fumătorii își vor mai putea aprinde o țigară afară doar dacă în preajma lor nu există alte persoane pe o distanță de cel puțin 10 metri. Cei care nu respectă noua interdicție riscă o amendă cuprinsă între 40 și 240 de euro.
Ordonanța privind calitatea aerului din Milano, adoptată în 2020 de consiliul orașului, a cerut interzicerea progresivă a fumatului. Începând cu anul 2021, a fost interzis fumatul în parcuri și în locurile de joacă, precum și în stațiile de autobuz și în facilitățile sportive. Acum, interdicția a fost extinsă la toate spațiile publice exterioare.
Oficialii locali spun că măsura are ca scop reducerea particulelor din aer pentru „îmbunătățirea calității aerului orașului, pentru a proteja sănătatea cetățenilor, inclusiv protecția împotriva fumatului pasiv în locurile publice, frecventate și de copii.”
Interdicția nu se aplică țigărilor electronice. Unii locuitori din Milano consideră că legea este opresivă. „Noua lege este excesivă în opinia mea. Sunt de acord să nu fumez în interior, să nu fumez lângă o persoană în vârstă sau un copil, dar interzicerea fumatului în aer liber limitează oarecum libertatea unei persoane”, a declarat pentru AFP un localnic în vârstă de 46 de ani.
Având o industrie puternică și un trafic rutier aglomerat, Milano este considerat unul dintre cele mai poluate orașe din Europa din punctul de vedere al calității aerului.
Foto: Kruscha / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: