AcasăSocialUn învățător a venit beat la examenul de titularizare

Un învățător a venit beat la examenul de titularizare

-

Un învățător a venit în stare de ebrietate la examenul de titularizare. Bărbatul preda ca suplinitor la o școală dintr-o comună din Botoșani și voia să devină titular pe post. Dosarul i-a fost respins, dar din cauza unui dosar medical care demonstra că nu este apt pentru a preda în învățământ.

Acesta a venit în curtea Inspectoratului Școlar Județean, însă după ce s-a observat că abia se ținea pe picioare, a fost chemată o ambulanță. Cu greu a fost urcat în salvare pentru consultație pentru că a devenit agresiv cu personalul medical.

Bărbatul ar mai fi avut probleme cu alcoolul și a fost internat la o secție de psihiatrie din această cauză.

„Respectivul învățător a mers sub influența băuturilor alcoolice la inspectoratul școlar, nu în școală, pentru a reclama că nu a primit aviz, nu e apt, are probleme medicale, certificat medical și în mod corect i se interzice accesul la concursul de titularizare, care ar însemna prezență pe durată nedeterminată în fața elevului”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

De ce sunt Israel și Iran țări inamice

0
Israelul a atacat zeci de ținte nucleare și militare din Teheran. Au fost uciși mai mulți generali iranieni și oameni de știință care ar...

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...

De ce Ilie Bolojan nu ar mai vrea să fie premier...

0
Președintele Nicușor Dan a declarat că există posibilitatea să fie numit un premier tehnocrat în cazul în care liderii partidelor politice nu își vor...