Un fost fotbalist de la Valencia a murit în inundațiile devastatoare din Spania

Jose Castillejo

Jose Castillejo. Foto: Twitter

José Castillejo, fost fotbalist la Valencia CF, a murit în inundațiile catastrofale ce au lovit provincia Valencia în această săptămână. Tânărul avea doar 28 de ani, relatează mirror.co.uk.

Valencia Club de Fútbol i-a adus un omagiu fostului jucător Jose Castillejo, în vârstă de 28 de ani, care a murit după ce orașul a fost lovit de inundații. „Valencia CF deplânge moartea lui José Castillejo, victima inundațiilor fulgerătoare”, se arată într-un comunicat de presă. José Castillejo a venit prin sistemul de tineret [al clubului] până la nivelul U18 și a jucat pentru alte echipe din regiune.”

CD Eldense, un alt club pentru care a jucat José Castillejo, i-a adus un omagiu tânărului fotbalist: „Vești teribile care vin de la catastrofala DANA (fenomenul meteorologic ce a lovit estul Spaniei – n.r.). CD Eldense regretă profund moartea la vârsta de 28 de ani a lui José Castillejo, fost jucător albastru-roșu în sezonul 2015/2016. Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor săi. Odihnește-te în pace.”

În afară de Valencia CF și CD Eldense, Castillejo, care era mijlocaș, a jucat și pentru Bunol, Recambios Colon, Roda, Torre Levante și Villamarxant. „Regretăm să anunțăm decesul lui Jose Castillejo, care ne-a apărat tricoul în sezonul 18/19. Odihnește-te în pace, Jose. Ne vom aminti mereu de tine. Trimitem dragostea noastră familiei și prietenilor tăi”, se arată într-un comunicat al lui Roda.

Inundațiile fulgerătoare au fost numite cel mai mare dezastru natural din Spania din ultimul secol. Bilanțul morților a ajuns la 158 (dintre care cel puțin 3 sunt români). Din păcate, este posibil ca numărul victimelor să crească deoarece mulți oameni încă sunt dați dispăruți.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version