AcasăEconomicUn fermier a convins români din străinătate să se întoarcă acasă: Aproximativ...

Un fermier a convins români din străinătate să se întoarcă acasă: Aproximativ 15.000 de lei pe lună în mână și două mese pe zi

-

Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri din vestul ţării, spune că a convins mai mulți români plecaţi din ţară să revină acasă pentru salarii de 15.000 de lei și precizează că le oferă angajaţilor şi două mese pe zi.

Datorită unei producţii record la grâu, a putut creşte salariile faţă de anul trecut, când cei care conduc combinele primeau în mână 13.000 – 14.000 de lei, a explicat, joi, pentru agerpres.ro, directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă.

Anul acesta, lucrătorii primesc 15.000 de lei, iar inginerii ajung să încaseze peste 18.000 de lei.

„Salariul este de 600 de lei pe zi bani în mână, înmulţit cu 25 de zile face aproximativ 15.000 de lei pe lună în mână, pe stat de plată, pentru cei care lucrează pe combină.

Chiar şi aşa, nu sunt foarte mulţi bani, pentru că ei lucrează două schimburi pe zi, vin dimineaţa la ora 06,30 la lucru, îşi pregătesc combina, iar la 08,30 ies în câmp şi stau până seara la ora 22,00.

Noi avem şi producţii record în acest an, deosebit de rentabile, astfel că oamenii îşi merită banii. La grâu, am avut o producţie de 9.320 de kilograme la hectar, pe o suprafaţă de 1.740 de hectare”, a spus Dimitrie Muscă.

Fermierul spune că în ultimii ani a reuşit să convingă mai mulţi muncitori români care se angajaseră în alte ţări să revină acasă, pentru a lucra în agricultură.

„Eu consider că trebuie să fim corecţi cu muncitorii, să aducem oamenii acasă din străinătate, nu să apelăm la nepalezi sau vietnamezi”, a mărturisit acesta.

Dincolo de salariile motivante, fermierul arădean le oferă angajaţilor două mese pe zi, apă minerală şi cafea la discreţie.

În intervalele în care nu se lucrează pe câmp, mecanizatorii primesc în fiecare lună între 5.000 şi 6.000 de lei, activităţile lor fiind la ateliere, unde întreţin utilajele.

550 de angajaţi lucrează la Combinatul Agroindustrial Curtici, unitate care gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole şi 36 de magazine de desfacere, în special pentru carne, produse din carne şi lactate.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10...

0
În acest an, 24 de elevi au încheiat probele scrise de la examenul de Bacalaureat cu media 10, a anunțat Ministerul Educației. Numărul candidaților...

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...