Un drum din România, ales printre cele mai frumoase din lume

Drumurile din Carpați fac România faimoasă în lume. Foto: Pixabay

Jurnaliștii britanici de la ”The Guardian” consideră că unul dintre cele mai frumoase drumuri de vizitat pe patru roți se află în România.

Lista întocmită de ”The Guardian” începe cu șoseaua din România, care încântă atât prin peisajele montane, cât și pentru că trecătorii pot vedea animale sălbatice.

Drumul ales de jurnaliștii britanici, la recomandarea cititorilor, este cel dintre Brașov și Sighișoara.

”Drumul de la Bucureşti pe DN 1 spre Braşov şi Sighişoara este extraordinar. Puteţi vedea Munţii Carpaţi (n.r. Munţii Bucegi şi Făgăraş), iar cea mai mare parte a drumului este înconjurată de păduri dese şi piscuri ale munţilor. Aici puteţi vedea urşi şi lupi, puteţi remarca mai multe castele, dar şi cai şi căruţe“, precizează ”The Guardian”.

Britanicii, încântați de Piatra Craiului

Publicația britanică recomandă și o călătorie în Parcul Național Piatra Craiului. ”Aici vă bucurați de un ritm scăzut al vieții, într-o grădină liniștită, unde vă puteți bucura de mâncăruri tradiționale, dar și de bătururile locale ale românilor”, se mai precizează în articol.

În topul realizat de ”The Guardian” mai sunt incluse drumuri spectaculoase din Muntenegru, Islanda, Australia, Spania, India, Rusia, Statele Unite și Chile.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version