Un bărbat s-a lăsat prins cu cătușe pentru o glumă și era să rămână fără un picior

O glumă era să îl lase pe un bărbat din Botoșani fără o parte din picior. Un prietn i-a pus cătușe la un picior, în Parcul Mihai Eminescu din oraș.

La scurt timp, cei doi amici au constatat că nu aveau cheia pentru a-l elibera pe bărbat, iar în încercarea de a-i scoate cătuşele l-a strâns şi mai tare, aproape să îi oprească circulaţia la gleznă.

Când a văzut că nu se poate elibera, bărbatul de 41 de ani a mers la poliţie, în speranţa că oamenii legii îl va ajuta să scape de chin.

Însă nici polițiștii nu l-au putut ajuta și a ajuns la spital cu o ambulanță. Doar că nici medicii n-au avut ce să-i facă, n-a mai avut răbdare și a plecat acasă fără să mai aștepte ajutor.

După câteva ore de chin și dureri insuportabile a sunat la numărul de urgență. Mai târziu, unul dintre polițiști a verificat seria cătușelor și a reușit să făsească o cheie potrivită.

Oamenii legii încearcă acum să afle cum au făcut rost cei doi amici de cătuşele care sunt scoase din uz. „Este un model mai vechi de cătuşe folosite de poliţişti. În prezent nu mai sunt în uz, acestea fiind casate. Norocul acelui om a fost că s-a mai găsit o cheie pentru a le desface. Altfel ar fi fost nevoie de descarcerare”, a spus un poliţist.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.