AcasăSocialUn bărbat s-a dat drept polițist și a sechestrat trei persoane într-o...

Un bărbat s-a dat drept polițist și a sechestrat trei persoane într-o mașină cu numere false

-

Un bărbat din Alba a fost arestat preventiv, după ce s-a drept polițist. Oamenii legii îl mai acuză pe bărbatul de 37 de ani și de alte fapte.

Este cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, furt, uzurparea de calităţi oficiale şi lipsire de libertate în mod ilegal.

„Din cercetări a rezultat că, în seara zilei de 3 septembrie, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, bărbatul ar fi condus un autoturism neînmatriculat, pe care ar fi aplicat plăcuţele de înmatriculare atribuite unui alt autoturism, până în comuna Ighiu, judeţul Alba.

Acolo, s-ar fi legitimat în faţa a două persoane ca fiind poliţist şi le-ar fi cerut să urce în autoturism pentru a fi conduse la sediul poliţiei, iar uneia dintre persoane i-ar fi cerut telefonul mobil, fără ca ulterior să-l mai restituie”, menționează IPJ Alba.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...