Un bărbat din Arabia Saudită în vârstă de 63 de ani spune că a fost căsătorit de-a lungul vieții de 53 de ori, relatează publicația gulfnews.com.
El a declarat că s-a căsătorit de atât de multe ori deoarece a căutat fericirea și stabilitatea, nu plăcerea.
Poreclit „poligamul secolului”, bărbatul a declarat pentru postul de televiziune MBC că la ora actuală este căsătorit cu o singură femeie și că nu plănuiește să se mai căsătorească.
„Când m-am căsătorit pentru prima dată nu plănuiam să mă însor cu mai multe femei deoarece mă simțeam bine și aveam copii. Dar după un timp au apărut problemele și am decis să mă căsătoresc din nou când aveam 23 de ani și mi-am informat soția în legătură cu decizia luată”, a povestit Abu Abdullah.
Ulterior prima și cea de-a doua soție au început să nu se mai înțeleagă, ceea ce l-a determinat pe Abu Abdullah să se însoare pentru a treia, iar apoi pentru a patra oară. După un timp bărbatul a divorțat de primele 3 neveste.
El a susținut că motivul pentru numeroasele sale căsătorii a fost că a căutat o femeie care să îl facă fericit. Abdullah a afirmat că el a încercat să fie corect cu toate soțiile sale.
„De-a lungul timpului m-am căsătorit cu 53 de femei. Cu prima m-am însurat când avem 20 de ani și ea era cu 6 ani mai în vârstă decât mine”, a mai spus bărbatul.
Potrivit acestuia, cea mai scurtă căsătorie a durat o singură noapte. „Orice bărbat din lume își dorește să aibă o femeie și să rămână cu ea pentru totdeauna… Nu o să descopere stabilitatea cu o femeie tânără, ci cu una în vârstă”, a mai comentat Abdullah.
„Cele mai multe dintre soțiile mele au fost saudite”, a precizat bărbatul, dar a completat că s-a căsătorit și cu femei din străinătate în timpul călătoriilor de afaceri. „Obișnuiam să stau acolo 3-4 luni așa că m-am căsătorit pentru a nu păcătui”, a completat el.
Islamul le permite credincioșilor să fie căsătoriți cu până la 4 femei în același timp.
Foto: Pexels / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: