Un bărbat eliberat cu Legea recursului compensatoriu a violat o tânără

poliția DNA achiziții
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Un condamnat pentru viol, care a stat în penitenciar în ultimii 9 ani, a tâlhărit și a violat o femeie, la doar trei zile de la momentul în care a fost eliberat în baza „Legii recursului compensatoriu”. Totul s-a întâmplat în centrul Bucureștiului.

Marius Florin Georgescu, în vârstă de 33 de ani, a ajuns înapoi în spatele gratiilor, la doar câteva zile după ce fusese eliberat pe motiv că a stat în condiții improprii. A stat la închisoare pentru că violase o fetiță de 13 ani.

Potrivit anchetatorilor, victima a povestit că atacul s-a întâmplat după ce a plecat dintr-un club din Sectorul 2. Tânăra a fost abordată pe stradă de Marius Florin Georgescu care i-a propus să o însoțească până acasă.

„Acesta a condus-o pe femeie pe jos, cu acordul ei. În apropierea locuinței victimei, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a violat-o și a furat din geanta acesteia un telefon mobil și o sumă de bani, apoi a fugit, fiind găsit în Constanța, la un apropiat”, spun anchetatorii.

Potrivit Adevarul.ro, în prima zi în care „Legea recursului compensatoriu” a intrat în vigoare, pe 19 octombrie 2017, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. „În baza acestei legi, prin adăugirea celor şase zile (..) – au ieşit 529 de detinuţi. Nu credeam că impactul va fi atât de mare”, a declarat atunci Tudorel Toader.

Din cei 529 de deţinuţi eliberaţi în prima zi în care Legea a intrat în vigoare, 184 au fost condamnaţi pentru furt, 135 pentru tâlhărie, 47 pentru viol şi 33 pentru omor, dintre care şase au fost condamnaţi pentru omor deosebit de grav. În viitorul apropiat vor fi puşi în libertate alţi 3.000 de deţinuţi.

Un deținut eliberat a recidivat în a doua zi de liberate. Vasile Murariu, în vârstă de 35 de ani, din comuna suceveană Zamostea, și-a petrecut ultimii ani în Pentenciarul Iași, după ce a fost condamnat la șase ani și nouă luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă.

Imediat după ce a ieșit pe baza legii recursului compensatoriu a mers acasă, a băut cu fratele său și apoi s-a urca la volanul unei mașini. Polițiștii suceveni au fost anunțați la 112 că o persoană în stare de ebrietate conduce o mașină. În momentul în care a fost observat a abandonat mașina și a luat-o la fugă pe un câmp din apropiere.

A fost prins la scurt timp de polițiști și s-a constatat nu doar că e beat, ci nu are nici permis. După expirarea ordonanţei de reţinere, acesta a fost pus în libertate sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.