Un bărbat din Brașov care voia să cumpere o mașină pentru un cunoscut a fost tâlhărit de vânzători, care l-au amenințat cu un cuțit și i-au furat toți banii, circa 8.500 de euro.
În data de 19 noiembrie, în jurul orei 22:20, un bărbat s-a întâlnit cu presupusul vânzător al unei mașini pe strada Hărmanului nr. 94 din Brașov.
Victima voia să intermedieze achiziţionarea unui autoturism pentru o altă persoană care se afla în Germania la momentul respectiv. Bărbatul avea asupra sa suma de 42.500 de lei (circa 8.500 de euro).
Vânzătorul mașinii, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a cerut mai întâi suma de bani, iar apoi cei doi s-au dus în spatele blocurilor, pentru a vedea autoturismul.
În acel momnent, alți 2 bărbați, în vârstă de 33, respectiv 43 de ani, au coborât din mașină. Unul dintre aceștia l-a amenințat pe cumpărător cu un cuțit ca să păstreze suma de bani, fără să-i dea mașina, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov într-un comunicat de presă.
Bărbatul s-a speriat foarte tare și a fugit. A sunat apoi la 112, după care s-a urcat la volanul mașinii proprii și a plecat în urmărirea autoturismului în care se aflau cei 3 inculpaţi.
Pentru a scăpa de victimă, şoferul a efectuat numeroase viraje pe străzi lăturalnice, însă fără succes. La un moment dat, a oprit temporar autoturismul, iar bărbatul de 33 de ani a ieşit şi a dispărut.
Ulterior, pe raza localităţii Ozun din judeţul Covasna, celelalte două persoane au fost prinse de organele de poliţie, fără a fi găsită asupra lor suma de bani.
Cea de-a treia persoană a fost prinsă de poliţie pe raza judeţului Bacău, însă nici asupra sa nu a fost găsită suma de 42.500 de lei.
Cei 3 bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Foto: Nile / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: