Un bărbat din China în vârstă de 30 de ani, care a lucrat 104 zile consecutive cu o singură zi liberă, a murit după ce i-au cedat organele în urma unei infecții. O instanță de judecată a decis că moartea bărbatului a fost cauzată, parțial, de suprasolicitare, și a obligat compania să plătească despăgubiri familiei defunctului, relatează publicația „Guangzhou Daily”, citată de scmp.com.
Familia bărbatului a intentat un proces pentru despăgubiri, acuzând neglijența angajatorului. Compania a susținut că volumul de muncă primit de angajat a fost gestionabil, iar decesul a rezultat din cauza unor probleme de sănătate preexistente și a lipsei de intervenție medicală în timp util.
Un tribunal din provincia Zhejiang a decis că angajatorul a fost responsabil în procent de 20% pentru moartea bărbatului, care a fost identificat drept A’bao.
Compania a susținut că volumul de muncă al lui A’bao era gestionabil și că orice oră suplimentară era voluntară. Dar instanța a stabilit că în acest caz a fost o încălcare clară a Legii Muncii din China, care impune maximum 8 ore de lucru pe zi și o medie de 44 de ore pe săptămână.
De asemenea, tribunalul a decis că încălcarea de către companie a reglementărilor de muncă a jucat un rol semnificativ în deteriorarea sistemului imunitar al lui A’bao, ceea ce a dus ulterior la deces.
Instanța a acordat familiei o compensație totală de 400.000 de yuani (56.000 de dolari americani), inclusiv 10.000 de yuani (1.400 de dolari) pentru suferința emoțională cauzată de deces. Compania a contestat decizia, dar Curtea Populară Intermediară Zhoushan a confirmat verdictul inițial în luna august.
Instanța a constatat că A’bao a murit din cauza unei insuficiențe multiple de organe din cauza unei infecții pneumococice, care este adesea legată de un sistem imunitar slăbit.
În februarie anul trecut, A’bao a semnat un contract pentru a lucra ca zugrav pentru o companie al cărei nume nu a fost dezvăluit. Bărbatul a fost repartizat într-un proiect în Zhoushan, din provincia Zhejiang din estul Chinei.
După semnarea contractului, din februarie până în mai 2023, a lucrat în fiecare zi (timp de 104 zile), beneficiind de o singură zi de odihnă pe 6 aprilie. Pe 25 mai, și-a luat o zi liberă pentru boală pentru că nu se simțea bine și și-a petrecut ziua odihnindu-se. Pe 28 mai, starea lui A’bao s-a deteriorat rapid. A fost transportat de urgență la spital de colegii săi, unde a fost diagnosticat cu infecție pulmonară și insuficiență respiratorie. A murit pe 1 iunie.
Moartea lui A’bao nu este un incident izolat, decesele asociate cu condițiile dure de muncă din China fiind relativ frecvente. În august 2019, un angajat cunoscut sub numele de Zhu Bin a murit brusc în timp ce făcea naveta spre casă, după serviciu. Ulterior a ieșit la iveală că Zhu a lucrat toată luna iulie fără odihnă și a făcut 130 de ore suplimentare.
Instanța a decis că angajatorul lui Zhu a fost responsabil în proporție de 30% pentru moartea lui Zhu și a obligat compania la despăgubiri de 360.000 de yuani (50.000 de dolari).
Foto: jp26jp / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: