Un bărbat a găsit 4.600 de lei uitați într-un bancomat. Ce a făcut cu suma de bani

atm bancomat
Foto: Peggy_Marco / pixabay.com

Un bărbat de 33 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a găsit 4.600 de lei uitați într-un bancomat și i-a luat, relatează adevărul.ro.

Banii fuseseră uitați acolo de administratorul unei firme care scosese această sumă din contul societăţii, dar a uitat să o ridice.

Incidentul s-a petrecut pe 22 noiembrie 2023, dar bărbatul a fost identificat abia acum. Este vorba despre un tânăr din comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud.

Tranzacţia a fost efectuată la un ATM din oraşul Beclean. Administratorul firmei s-a întors la bancomat în scurt timp, însă nu a mai găsit suma de bani retrasă.

Suma de 4.600 de lei a fost recuperată integral şi restituită păgubitului, însă suspectul este cercetat în continuare pentru comiterea infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

Potrivit legii, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Foto: Peggy_Marco / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.