Un avion s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Cel puțin 18 persoane au murit

Avion de tip Bombardier CRJ-200 al liniei aeriene nepaleze. Foto: Anurup Pathak / Wikipedia.org

Cel puțin 18 persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit și a luat foc imediat după decolarea din capitala Nepalului, Kathmandu, anunță BBC. Pilotul, care în prezent primește tratament în spital, este singurul supraviețuitor al accidentului.

Aproximativ 19 persoane se aflau în avion. Era vorba de un zbor de test al companiei Saurya Airlines, așa că în avion se aflau inclusiv membri ai personalului tehnic de la compania aeriană, precum și doi membri ai echipajului.

Avionul se îndrepta spre Pokhara, o destinație turistică populară. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11:15, ora locală, la câteva minute după ce avionul a decolat de pe Aeroportul Internațional Tribhuvan, potrivit unui comunicat al Centrului de coordonare pentru căutare și salvare al Autorității Aviației Civile din Nepal.

Potrivit comunicatului de presă, avionul „a virat la dreapta și s-a prăbușit pe partea de est a pistei”.

„Au fost colectate cadavrele a 18 persoane, iar o persoană rănită a fost salvată și dusă la spital”, a mai transmis instituția. Un oficial al aeroportului a spus că „s-au auzit niște zgomote de trosnire” din avion.

Saruya Airlines operează zboruri către 5 destinații din Nepal, cu o flotă de 3 avioane Bombardier CRJ-200, potrivit site-ului companiei.

De-a lungul timpului, Nepalul a fost criticat pentru problemele majore în materie de siguranță aeriană. În ianuarie 2023, 72 de persoane aflate într-un avion al Yeti Airlines au murit după ce piloții au întrerupt din greșeală curentul.

Foto: Anurup Pathak / Wikipedia.org

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.