AcasăSocialUn american a comparat o stațiune din România cu una din Austria....

Un american a comparat o stațiune din România cu una din Austria. La ce concluzie a ajuns

-

Un american din Washington, Daniel, și-a petrecut, anul trecut, câteva zile de concediu într-o stațiune din Austria și apoi o perioadă și în România, la Sinaia.

Daniel, care are dublă cetățenie (româno-americană), a povestit recent experiențele sa de anul de acesta din Tenerife și de la Mamaia. Atunci, el a surprins afirmând că s-a simțit mai bine pe litoralul românesc și a relatat că în hotelul din Spania s-a confruntat cu o problemă, fiindcă pereții din baie erau plini de mucegai, iar peste tot era un miros înțepător.

Acum, americanul cu origini române a povestit două experiențe mai vechi, de iarna trecută, din Austria și România.

În Austria, la Mayrhofen, a fost surprins neplăcut de faptul că turiștii britanici ajungeau de multe ori beți pe pârtie, iar gazdele nu luau nicio măsură.

„Mi s-a părut o mârșăvie fără limite. Acei oameni puneau în pericol alți oameni, iar regulamentele cred că sunt clare, nu e voie în stare de ebrietate pe pârtie. Într-o zi, unul din ei a lovit, e adevărat fără să vrea, un turist olandez, iar acesta a avut nevoie de spitalizare. E singurul lucru pe care nu l-am înțeles, în rest nu aș avea ce să le reproșez austriecilor, iar pârtiile au fost de nota 10, la fel și condițiile”, a spus Daniel.

În Sinaia, în schimb, l-au surprins prețurile. Daniel spune că a cheltuit mai mult în România, deși condițiile nu se compară.

„Culmea e că am mai ieșit mai ieftin în Austria decât în România, dar am înțeles că așa se întâmplă de fiecare dată. Sinaia e un loc foarte frumos, mi-a plăcut, dar aș îndrăzni să spun fără să supăr pe cineva că prețurile nu se justifică, dar am fost prevenit de la început”, a mai spus el.

La final, el a concluzionat că s-a simțit mai bine în România. „Poate sunt eu subiectiv pentru că am sânge românesc, dar m-am simțit mai bine la Sinaia. Da, a fost mai scump, iar pârtiile de aici nu se compară cu cele din Austria, dar a fost mai bine. Sigur că pârtiile lor au fost cu două clase mai bune, dar aici m-am simțit mai în siguranță decât acolo, printre bețivii ăia care își pierdeau echilibrul”, a conchis Daniel, potrivit adevarul.ro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...