Ultima imagine cu mașina Tesla în spațiu

mașină tesla spațiu
Foto: Elon Musk Instagram

Elon Musk, fondatorul SpaceX, compania privată care a lansat marți o mașină Tesla în spațiu, a publicat pe Instagram ultima imagine cu aceasta, realizată înainte ca bateriile mașinii să se epuizeze.

Imaginea, cu adevărat spectaculoasă, îl are în prim plan pe Starman, manechinul îmbrăcat în echipament de cosmonaut așezat la volanul unei mașini electrice Tesla, iar în spate se vede Pământul, parțial luminat de Soare.

„Ultima imagine a lui Starman în mașina Roadster, în drum spre orbita lui Marte, iar apoi spre centura de asteroizi”, a scris Elon Musk pe Instagram.

Anterior, Elon Musk a anunțat pe Twitter că mașina nu va rămâne pe orbită în jurul planetei Marte, ci se va îndrepta spre Centura de Asteroizi. Centura de Asteroizi este o zonă alcătuită din asteroizi aflată între orbitele planetelor Marte și Jupiter. Cei mai mari asteroizi de aici sunt Ceres, Vesta, Pallas și Hygiea.

După cum arată traiectoria mașinii Tesla publicate de SpaceX, se pare că Roadsterul se va apropia destul de mult de orbita lui Ceres, cel mai mare corp ceresc din Centura de Asteroizi, care are un diametru de 945 de kilometri.

Compania SpaceX a lansat marți, 6 februarie, racheta Falcon Heavy, de la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida, SUA. Testul realizat de compania privată fondată de celebrul miliardar Elon Musk a fost încununat de succes, așa că, în acest moment, prin spațiu “plutește” o mașină sport Tesla Roadster de culoare roșie, iar la bordul ei se află un manechin poreclit Starman.

Mașina lansată în spațiu este chiar mașina personală a lui Elon Musk, fondatorul companiilor SpaceX și Tesla.

De obicei, astfel de teste cară blocuri de oțel sau de beton ca simulatori de masă, însă SpaceX a decis că ar trebui să lanseze ceva distractiv: un Roadster roșu pentru Planeta Roșie.

traiectoria mașinii tesla
Sursa: Elon Musk / Twitter

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și alte știri pozitive, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.