AcasăCulturaTVR Cultural își reia emisia, după zece ani de la închidere

TVR Cultural își reia emisia, după zece ani de la închidere

-

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a votat relansarea posturilor TVR Cultural și TVR Info.

„Reînfiinţarea canalelor TVR Info şi TVR Cultural reprezintă un act de reparaţie. Nu trebuie să uităm cât de mulţi cetăţeni români au regretat desfiinţarea celor două posturi. Vom avea ocazia acum să le demonstrăm telespectatorilor cât de importante sunt aceste două proiecte pentru societate. Va fi o demonstraţie că există audienţă pentru producţii serioase şi de calitate. TVR Cultural va accentua misiunea noastră în formarea culturală a societăţii, în spiritul gândirii libere, inovatoare şi creative”, a punctat preşedintele – director general al TVR, Dan Cristian Turturică, în comunicatul de presă transmis.

Totodată, decizia relansării celor două canale se dorește a fi un răspuns la creşterea interesului publicului faţă de posturile TV tematice. „Într-o societate supusă schimbărilor tot mai accelerate, care se confruntă cu fenomenul global fake-news, este de datoria TVR să îşi mărească oferta de programe informative de calitate, bazate pe o documentare riguroasă, dar şi să aducă arta şi cultura cât mai aproape de telespectatori”, se mai arată în comunicat.

Postul TVR Cultural s-a lansat în 2002 și a fost singurul post de televiziune exclusiv cu profil cultural din România. TVR Cultural și-a suspendat emisia în urmă cu zece ani, din cauza datoriilor televiziunii publice acumulate, de circa 140 de milioane de euro la acel moment.

TVR Info, lansat în 2008 cu rolul de a difuza emisiuni informative de interes naţional şi internaţional, a fost închis în 2015.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dana Balan
Dana Balan
Jurnalist GreatNews, debutat în presa scrisă în 2003, pentru publicații precum Opinia Studențească, Elle, Evenimentul Zilei sau Dilema Veche. Crede că jurnalismul practicat cu integritate este cea mai frumoasă meserie din lume.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...