AcasăAlegerile editorilorTVA de 9% pentru întreținere, cerută de UDMR

TVA de 9% pentru întreținere, cerută de UDMR

-

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) propune un proiect de lege care prevede reducerea TVA la 9% pentru facturile la întreținere și utilități, respectiv apă caldă, gaz și electricitate.

Propunerea celor de la UDMR va fi susținută în această sesiune parlamentară și face parte dintr-o serie de documente adoptate sâmbătă, la Congresul Uniunii.

Prin reducerea TVA la 9%, UDMR dorește întărirea politicii sale sociale și de susținere a familiei.

Deși reprezentanții UDMR au avut în vedere necesitățile comunității maghiare atunci când au gândit aceste măsuri de sprijinire a familiilor, mai ales a celor cu mulți copii, punerea lor în aplicare nu se poate face decât prin propunerea unei legi care, dacă va fi adoptată, va avea efecte asupra întregii societăți, relatează agerpres.ro.

”UDMR va depune în actuala legislatură, în Parlament, un proiect de lege privind reducerea TVA la 9% la facturile de întreținere, de utilități — apă caldă, gaz, electricitate, încălzire, pentru a ajuta toate familiile, mai ales în perioada iernii. Cei care au mai mulți copii consumă mai mult și au nevoie să fie ajutați și din acest punct de vedere. Acești bani nu se pierd, se vor regăsi în consum în altă parte. Scăzând cheltuielile de întreținere, banii rămași ai unei familii se vor cheltui în altă parte. Statul nu va pierde din reducerea TVA, iar familiile vor putea să trăiască mai bine”, a declarat deputatul UDMR de Bihor, Szabo Odon, care este inițiatorul proiectului legislativ.

Szabo Odon a precizat că UDMR va discuta cu partenerii politici privind susținerea acestui proiect și de către alte formațiuni.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cum poți scăpa de facturile neplătite fără să ți se taie curentul

Opt echipe de inventatori români, premiate la Salonul Internațional de la Geneva
Salvatorul de la metrou. Tânărul care a sărit pe șine și l-a scos pe bătrânul prăbușit
Alexandra Dulgheru, victorie de senzaţie cu Eugenie Bouchard!

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...