Vicepremierul Kelemen Hunor propune impozitarea pensiilor speciale la un nivel raportat la indemnizația președintelui României, astfel încât să nu mai existe pensii de 70.000 de lei. Orice pensie mai mare decât indemnizația președintelui să fie impozitată cu 99% pentru valoarea care depășește salariul șefului statului – este sugestia liderului UDMR.
Kelemen Hunor a spus marți seară, la B1TV, că pensiile speciale de 70.000 de lei sunt „o aberație” care „nu se poate justifica”.
El a arătat că acestea nu se găsesc la militari care au fost în teatre de operații și nici la parlamentari, ci mai ales în cazul unor magistrați.
Vicepremierul a propus soluția impozitării cu aproape 100% a pensiilor speciale peste un anumit nivel, soluție care ar fi constituțională, în opinia lui.
„Haideți să impozităm pensiile speciale cu 99% acea valoare care depășește indemnizația președintelui României. Tot ce este un venit din pensii peste această sumă se impozitează cu 99%. Atunci nu se mai pune problema de constituționalitate. Parlamentarii nu ajung, militarii nu ajung la această sumă. Mie îmi plac abordările nuanțate, nu îmi plac abordările populiste. Am spus în coaliție să abordăm corect problematica și să facem un lucru just. Mie nu îmi plac abordările populiste de dragul de a fi mai frumos decât colegul din politică”, a declarat Kelemen Hunor marți seară, la B1TV.
Ministrul Muncii anunță o lege care nu mai permite cumularea pensiei cu salariul de la stat
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că are în plan un proiect de lege prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public.
„Avem foarte mulți oameni care în momentul de față se pensionează anticipat și se reangajează la stat cumulând pensia și salariul. Am pregătit un proiect de lege prin care îi lăsăm să opteze între pensie sau salariul la stat”, a anunțat Turcan la România TV.
Ea a mai spus că cine va alege salariul va putea rămâne angajat până la maximum 70 de ani. „Dacă sunt pensionari și trebuie să opteze, atunci ei se pot reangaja la stat, dar renunță la pensie. Nu se poate cumula pensia cu salariu la stat. Pensie cumulată cu salariul va fi doar în sistemul privat”, a adăugat ministrul Muncii.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: