Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a refuzat să-i acorde președintelui Klaus Iohannis o sală pentru lansarea cărții sale „EU.RO – un dialog deschis despre Europa”, relatează Digi24.
După ce a demisionat din funcția de ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă, Tudorel Toader și-a reluat funcția de rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Potrivit editurii Curtea Veche, unde va apărea cea de-a treia carte a președintelui, se dorea lansarea cărții într-un loc cu o lungă tradiție a lansărilor de carte, însă rectorul Tudorel Toader a refuzat îi acorde președintelui o sală în care să-și lanseze cartea.
„Curtea Veche Publishing și-a propus inițial ca lansarea din Iași să aibă loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cea mai veche instituție de învățământ superior, unde există o tradiție a lansărilor de carte. În data de 2 mai a.c., Curtea Veche Publishing a adresat o solicitare către Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin care era propusă găzduirea lansării cărții „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” și a unei dezbateri pe teme europene pe data de 11 mai a.c., în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Solicitarea editurii Curtea Veche era însoțită de un desfășurător complet al evenimentului. În data de 3 mai a.c., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a comunicat refuzul de a găzdui lansarea de carte și dezbaterea pe teme europene, motivând că în ziua respectivă, în intervalul orar 7.00-21.00, au loc o serie de evenimente. Conform calendarului de evenimente disponibil pe pagina de internet a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în data de 11 mai a.c., în Aula Magna Mihai Eminescu nu este prevăzută organizarea vreunui eveniment”, a anunțat editura într-un comunicat de presă.
„EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” este cea de-a treia carte scrisă de Klaus Iohannis. El și-a lansat prima sa carte, „Pas cu pas”, la editura Curtea Veche, în anul 2014, în contextul alegerilor pentru președinția României.
Ulterior, el și-a lansat o a doua carte în anul 2015. Aceasta s-a numit „Primul pas”, și a apărut tot la editura Curtea Veche. Potrivit editurii, “Primul pas” dezvăluie informaţii din culisele campaniei electorale şi din primele zile ale mandatului de preşedinte.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: