Cântărețul Tudor Chirilă s-a supărat pe o fană care i-a făcut o fotografie la metrou. Tânăra s-a bucurat că l-a întâlnit și i-a făcut o poză, pe care apoi a publicat-o pe Facebook.
„Știi că ai o zi bună; când nu te aștepți îl vezi pe.. Chirilă”, a scris ea pe rețeaua de socializare în mesajul care a însoțit fotografia.
Postarea, deși inocentă în conținut, l-a deranjat pe artistul de la Vocea României, care s-a arătat indignat de faptul că a fost pozat „pe ascuns”.
„Ce-mi plac mie oamenii care fac poze pe ascuns. Mă omor după ei #lipsaeducatie”, a scris Chirilă, și a distribuit postarea cu fotografia.
Mii de oameni au intervenit în discuție pe rețeaua de socializare. În vreme ce unii i-au dat dreptate cântărețului, alții i-au atras atenția că este persoană publică și că a fost fotografiat într-un spațiu public.
„Nu a fost pe ascuns; așa e cu fanii, mai ales că nu sunt obișnuiți să vadă în metrou persoane publice; chiar îmi spunea o amică în privat că poate o să mă “cerți” mi s-a părut un bun motiv de așa da…că toată lumea acuză aglomerația din București dar nimeni nu face nimic în privința asta”, a scris și tânăra care i-a făcut fotografia.
„Nu-mi aduc aminte să-mi fi cerut voie să-mi faci poză așa cum ar trebui să procedeze o persoană manierată. Sigur, te poti prevala de faptul că e spatiu public, că-s persoană publică, blah, blah. Lipsa de bun-simț rămâne. Punct”, i-a răspuns Chirilă.
Iată câteva dintre reacțiile internauților:
Fata asta e fericită că te-a întâlnit, chiar și la o distanță considerabilă, erai safe. În plus, față de alții care, probabil, te pozează zilnic, ea e asumată și a postat un moment pe care-l consideră frumos în jegosul metrou bucureștean. Tu, în schimb, te-ai burzuluit ca un pensionar comunist care-i deranjat de copii că-i dau mingea-n grădină. Mi-am schimbat părerea despre tine.
În două zile consecutive, pur întâmplător ne-am întâlnit pe stradă. Eram împreună cu fetița mea iar ea a ridicat 2 degete, semnul Voice (Vocea României) și i-a zâmbit iar el instant și-a coborât privirea. Ziua 2. Ne vede și la fel, instant și brusc se uită în telefon. Nu are sens să spun despre dezamăgirea fetiței mele … că despre mine pot să spun că a fost stânjenitor. Dacă nu vrei fani și admiratori atunci nu mai alege să cânți…sau să faci orice în spațiul public. Dacă și semnul Voice și un zambet din partea unui copil îți „invadează” spațiul personal … atunci no comment.
Nu degeaba se spune „Never meet your idols/ heroes”
Este o fotografie reusita, si Keanu Reeves are genul asta de fotografii prin metrou si sunt chiar foarte apreciate, nu baga toate in seama Tudor
Daca asa reactionezi tu la apreciere… poate nu meriti
lipsaderespect față de fanii tăi Și eu aș fi făcut la fel, bucurându-mă că te văd. Ești persoană publică, asumă-ți și faptul că oamenii te îndrăgesc. Dacă nu îți era clar, ii făcusei ziua frumoasă. Acum i-ai cam stricat-o
Corect, Tudor are dreptate. Mai ales ca a postat poza. Cu buna intentie, sunt sigura. Inca nu suntem obisnuiti sa respectam privacy life si sa cerem acordul sa facem poze, sa vb, sa atingem, distribuim inainte sa abuzam de identitatea cuiva. Si Boris Johnson fost prim minister al uk a fost pozat, deci mai trecem si cu vederea….
Tudor Chirilă cu bune și cu rele. Pe fond ai dreptate, nu spun nu, dar e parte din preț, nu pot fi doar beneficii. Ai bucurat o fata in metrou, nu-i nimic dramatic in asta.
Între timp, tânăra a șters postarea.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: