Trump: UE s-ar putea destrăma, Brexit e bun, NATO e învechită, Merkel a făcut o eroare catastrofică

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a stârnit un conflict cu oficialii Uniunii Europene în urma unui interviu pe care l-a acordat jurnaliștilor de la The Times și Bild.

Președintele american a declarat că Brexitul se va dovedi un lucru extraordinar și că alte țări vor urma exemplul Marii Britanii pentru a ieși din Uniunea Europeană. „Cred că şi alţii vor pleca”, a subliniat Trump. „Dacă refugiaţii vor veni în număr mare în diferite părţi ale Europei (…), cred că va fi greu să rămână împreună, pentru că oamenii sunt furioşi”, a avertizat preşedintele american.

Despre cancelarul german Angela Merkel a spus că nu a procedat bine că a deschis porțile pentru imigranți. „Cred că ea a făcut o eroare catastrofică și aceasta a fost de a prelua toți acești migranți ilegali”, a spus Trump, despre Merkel, pentru cotidienele Bild și The Times.

De asemenea, a mai adăugat că s-au văzut consecințele politicii de deschidere pentru migranți, făcând aluzie la atentatul comis asupra târgului de Crăciun de la Berlin, în urma căruia au murit 12 oameni și a fost revendicat de gruparea Stat Islamic.

Donald Trump a acuzat de asemenea Germania că domină UE, aceasta fiind practic „un instrument” pentru Berlin. „Este motivul pentru care eu cred că Regatul Unit a avut dreptate să iasă din UE”, a spus președintele ales al SUA.

El a mai spus că are „mult respect” pentru Angela Merkel, care „este de departe unul dintre șefii de guvern cei mai importanți”. „Eu o respect, o apreciez, dar nu o cunosc, deci nu pot să spun că aș susține-o” la alegerile legislative germane prevăzute pentru această toamnă, „în cazul în care aș susține pe cineva”.

Trump: NATO e învechită

„Am spus cu mult timp în urmă că NATO are probleme. În primul rând că este învechită, pentru că a fost concepută acum ani și ani”, a arătat Trump, într-un interviu acordat cotidianului german Bild și cotidianului britanic The Times.

„În al doilea rând, țările (membre) nu plătesc ceea ce ar trebui”, a adăugat Trump, referindu-se la faptul că puține dintre statele din alianța atlantică ating nivelul de 2% din produsul lor intern brut pentru cheltuieli militare, obiectiv al NATO fixat în 2014.

„Noi trebuie să protejăm aceste țări, dar multe dintre ele nu plătesc ceea ce ar trebui”, a subliniat viitorul președinte american, care a apreciat că „aceasta este foarte nedrept față de SUA”.

„Nu există decât cinci țări care plătesc ceea ce ar trebui. Cinci. Nu este mult”, a criticat el.

Președintele ales american a spus că a calificat de asemenea NATO ca învechită „ pentru că nu s-a ocupat de terorism”. Cu toate acestea, „NATO rămâne foarte importantă pentru mine”, a declarat totuși Trump, potrivit Bild.

Reacția miniștrilor de externe ai UE

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au reacționat în urma declarațiilor lui Donald Trump. „Vom vedea care vor fi consecințele pentru politica americană”, a declarat șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, care a calificat drept îngrijorătoare declarația lui Trump potrivit căreia NATO este o structură „învechită”.

„La fel ca în cazul Brexit, trebuie să rămânem uniți, să facem front comun, să nu uităm că forța europenilor stă în unitatea lor. Aștept cu nerăbdare ca noul secretar de stat american să își preia funcția ca să ne întâlnim și să discutăm despre chestiuni importante: relația cu Rusia, chestiunea ucraineană, sancțiunile, acordul nuclear cu Iranul, acordul de la Paris”, a declarat ministrul de externe al Franței, Jean-Marc Ayrault.

Șeful diplomației țărilor membre UE, vicepremierul slovac Miroslav Lajcak a făcut un apel la răbdare. „Haideți să așteptăm data de 20 ianuarie și să judecăm administrația Trump în funcție de ce spune după ce va prelua mandatul. Nu cred că este cazul ca miniștrii de externe ai UE să speculeze pe marginea afirmațiilor făcute de persoane care încă nu au fost confirmate în funcție”, a declarat oficialul slovac.

Directorul CIA: „Spontaneitatea nu este ceva care apără interesele naționale de securitate”

Directorul în funcție al CIA, John Brennan, i-a administrat duminică președintelui ales al SUA, Donald Trump, o mustrare severă, sfătuindu-l să nu absolve Rusia pentru recentele sale acțiuni și prevenindu-l să fie atent la declarațiile pe care le va face după învestirea în funcție, transmite Reuters, citată de jurnaliștii de la Agerpres.ro.

„Spontaneitatea nu este ceva care apără interesele naționale de securitate și, de aceea, atunci când vorbește sau când reacționează, asigurați-vă că înțelege că implicațiile și impactul asupra Statelor Unite poate fi profund”, a afirmat Brennan, într-un interviu la postul Fox News.

„Nu este vorba doar despre domnul Trump. Este vorba despre Statele Unite ale Americii”, a subliniat directorul CIA, comentariile sale evidențiind tensiunile ce există între președintele ales și comunitatea de informații din SUA.

Trump a acuzat săptămâna trecută serviciile de informații americane pentru scurgerea în presă a unui raport neverificat despre materiale compromițătoare pe care Rusia le-ar avea despre el. Într-un mesaj pe Twitter, miliardarul a acuzat aceste servicii de practici aducând aminte de Germania nazistă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.