Trump a decis: cele 7 țări ai căror locuitori nu pot intra în Statele Unite

Președintele american Donald Trump a decis să interzică temporar pătrunderea pe teritoriul american a persoanelor din 7 state musulmane. Mai mult, într-un interviu televizat difuzat vineri, 27 ianuarie, Trump opinează că prioritate la acordarea statutului de refugiați ar trebui să aibă creștinii.

”Încercăm să implementăm un program de examinare minuțioasă pentru a preveni intrarea pe teroritoriul țării a unor teroriști islamiști radicali”, a fost mesajul transmis de Trump la ceremonia de învestire a secretarului de stat pe probleme de apărare, James Mattis.

Ordinul semnat de Trump prevede și o modificare radicală a examinării preliminare acordării vizei. Președintele american spune că chestionarul ar trebui să poate evalua și probabilitatea ca solicitantul să contribuie pozitiv la dezvoltarea societății americane.

Noul lider de la Casa Albă propune și o revizuire radicală a informațiilor solicitate din țara natală a imigranților. În plus, potrivit BBC, Trump a decis suspendarea imediată a programului Visa Interview Waiver (program pentru reînnoirea vizelor pentru unii străini care au deja viză SUA).

Principalele măsuri anunțate de Donald Trump:

1. interdicție totală pentru refugiații din Siria. Ridicarea interdicției este condiționată de schimbări semnificative în privința capacității de a analiza corect aceste cereri;

2. interdicție de 90 de zile pentru toate persoanele care vin în SUA din Irak, Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen;

3. se acordă prioritate refugiaților care pretind că au fost victime ale persecuției religioase, însă numai dacă persoanele care cer azil fac parte dintr-o religie minoritară în țara lor de origine;

4. întreg programul american de primire de refugiați este suspendat pe o perioadă de 120 de zile;

5. Statele Unite nu vor primi mai mult de 50.000 de refugiați în 2017. Fostul lider american Barack Obama propunea un plafon de peste 100.000 de refugiați.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.