Într-un ultim miting înainte de a fi învestit, Donald Trump a transmis că în al doilea mandat vrea să acționeze „cu o viteză și cu o forță fără precedent” pentru a „opri invazia frontierelor”, a stimula producția pretolieră și a bloca drumul „ideologiilor woke ale stângii radicale”.
”Noi am câştigat!”, a clamat duminică preşedintele ales republican în faţa a mii de susţinători în sala Capital One Arena, la Washington, la ”MAGA Victory Rally”. ”Ne place să câştigăm, nu-i aşa?”, a lansat el.
Miliardarul în vârstă de 78 de ani – care a denunţat ”patru ani lungi de declin american” în mandatul lui Joe Biden – şi a promis o rafală de decrete încă de luni, mai ales în lupta împotriva imigraţiei clandestine, axa majoră a campaniei sale.
Donald Trump va depune, luni, jurământul în calitate de președinte al Statelor Unite. Chiar din ziua preluării celui de al doilea mandat, Trump ar putea semna mai multe ordine executive pe teme variate, de la securitatea frontierelor, la producția de petrol și gaze.
Un sondaj realizat la comanda CBS News arată că majoritatea americanilor sunt optimiști în ceea ce privește următorii patru ani cu Donal Trump ca președinte. Americanii au așteptări mai ales în ceea ce privește economia și cred că Trump va reuși să reducă prețurile alimentelor și va face să fie mai bine din punct de vedere financiar.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: