Timișoara a introdus trotinete electrice în sistemul de transport în comun

trotinete electrice timișpara
Trotinete electrice. Foto: 3005398 / pixbay.com

Orașul Timișoara a introdus trotinetele electrice în sistemul de transport în comun de la 1 aprilie. În total, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a cumpărat 25 de trotinete electrice care pot fi închiriate din 3 stații, anunță publicația locală tion.ro.

Cele 3 stații de încărcare se află în fața cantinei Universității Politehnica, în fața Universității de Vest și în fața Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.

Vehiculele electrice vor fi eliberate din stații prin intermediul aplicației de mobil TroTM, în baza cardului STPT. Momentan aplicația funcționează doar pe telefoanele cu Android, însă de săptămâna viitoare va fi disponibilă și pe cele cu iOS. Fiecare utilizator va putea să țină o trotinetă cel mult 30 de minute.

Trotinetele electrice nu pot fi folosite în centrul orașului.

„Trotineta poate fi utilizată 30 de minute și aici, într-o primă etapă, noi oricum ne raportăm la toți cei care dețin carduri de călătorii în cadrul societății noastre și aplicația pe care o au descărcată, dar noi ne-am dori dacă se poate ca studenții să fie primii beneficiari și de aceea am și pus această stație în complexul studențesc, în fața cantinei de la Politehnică, pentru a putea pleca de la cămin spre universități. Mai avem două rastele, în față la Universitatea de Vest la rectorat și la Facultatea de Electrotehnică”, a explicat Nicolae Bitea, directorul Societății de Transport Public din Timișoara, la Radio Timişoara.

Primăria a plătit 3.600 de lei pe un astfel de vehicul, iar contractul a fost în valoare de 154.000 de lei cu TVA. Alături de trotinetele electrice au fost livrate stațiile aferente și o bicicletă FAT E Bike, care va fi folosită în probe de către angajații STPT, pentru a vedea dacă vor fi achiziționate și astfel de vehicule pe viitor, mai notează tion.ro.

Cele 25 de trotinete electrice, model E-TWOW, au fost produse la Craiova. O trotinetă E-TWOW are o autonomie de 30 de kilometri și poate prinde o viteză maximă de 25 km/h.

Foto: 3005398 / pixbay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.