Trei elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşt au fost premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani, proiiectul cu care au câştigat fiind o aripă de avion capabilă să crească manevrabilitatea aeronavelor, să reducă consumul de carburant cu până la 5% şi să inducă proprietăţi de invizibilitate. La ediţia de anul acesta au concurat peste 1800 de elevi din 76 de ţări.
”Filip Buşcu, David Ghiberdic şi Rareş Marinescu, elevi la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti (ICHB), au luat premiu la categoria Engineering Technology: Statics and Dynamics. Ei au inventat şi construit o aripă de avion capabilă să crească manevrabilitatea aeronavelor, să reducă consumul de carburant cu până la 5% şi să inducă proprietăţi de invizibilitate.
Proiectul lor, intitulat Hawk Wing, a fost examinat vreme de trei zile de nouă comisii formate din reprezentanţi ai marilor universităţi americane, ai marilor companii de tehnologie şi chiar ai US Army. Faza finală a competiţiei a avut loc la Los Angeles, SUA”, potrivit unui comunicat.
Regeneron ISEF este considerat în unanimitate de mediul universitar american şi britanic cea mai prestigioasă competiţie STEM din lume, cu mult înaintea olimpiadelor internaţionale de ştiinţe şi este pentru prima dată când România a urcat pe podium.
În fiecare an, mii de participanţi din zeci de ţări încearcă să obţină un premiu care, de obicei, aduce cu el accesul în universităţi din SUA şi Marea Britanie. În 2024 au concurat peste 1800 de elevi din 76 de ţări.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: