Trei elevi au mers beți la școală. Unul dintre ei a fost încătușat de polițiști

Un echipaj de poliție a intervenit la școala din Hidișelu de Jos, județul Bihor, după ce s-a semnalat că trei elevi ai școlii, toți de 14 ani, au un compartament agresiv, potrivit Bihor Online.

Potrivit profesorilor, aceștia adresau injurii elevilor și personalului didactic și erau agresivi. Doi dintre elevi au ascultat de indicațiile polițistului sosit în școală, în timp ce al treilea a continuat să facă scandal.

Din cauza faptului că comportamentul tânărului continua să fie unul neadecvat, polițiștii l-au încătușat.

„Polițistul a intervenit în sala de clasă în care se aflau cei trei elevi, doi dintre ei s-au supus recomandărilor polițistului de a aștepta în curtea școlii pentru a fi conduși acasă, însă cel de-al treilea a continuat comportamentul turbulent, proferând injurii, alergând între sălile de clasă și provocând în rândul elevilor indignare și un sentiment de insecuritate

În momentul în care a manifestat agresivitate față de un alt elev, pe care l-a îmbrâncit, aruncându-i pe jos ghiozdanul și alte obiecte personale, polițiștii l-au încătușat și l-au condus la postul de poliție din Hidișelu de Jos, unde a continuat tulburarea ordinii și liniștii publice și proferarea de înjurii”, transmite comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța, citat de ziarul bihorean.

Ajunși la secția de poliție, minorului i-au fost date jos cătușele, însă comportamentul acestuia i-a făcut pe polițiști să-l încătușeze din nou.

În urma imaginilor apărute în spațiul public, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a dispus efectuarea de verificări prin Biroul de Control Intern și a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version