AcasăSocialTraseul Lacurilor din Retezat. 4 noi trasee deschise în august 2012

Traseul Lacurilor din Retezat. 4 noi trasee deschise în august 2012

-

traseul_lacurilor_retezata_bucura
Traseul Lacurilor. Lacul Bucura Foto: turismland.ro

Turiştii care vor urca în Masivul Retezat vor putea să abordeze, de la sfârşitul lunii august, patru noi trasee (Traseul Lacurilor este unul dintre acestea) care îi vor ajuta să străbată zone pitoreşti, printre care şi lacurile din căldarea glaciară Bucura, la peste 2.000 de metri altitudine.

Traseul Lacurilor şi celelalte trasee noi din Retezat au un grad de dificultate scăzut, se pot parcurge în câteva ore, ele fiind pregătite şi marcate, în aceste zile, de către membrii formaţiilor Salvamont din judeţul Hunedoara.

(P) Relaxeaza-te pe malul marii! Cazare pentru doi la Hotel Caraiman 2**- Mamaia, incepand de la 159 RON

“Se efectuează marcajele necesare pentru ca aceste trasee să poată fi străbătute în condiţii de siguranţă. Unde este cazul sunt amplasate podeţe, iar în anumite zone se curăţă de jneapăn sau se execută terasări. Unele trasee urmează foste poteci folosite de turişti”, a declarat marţi şeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, citat de Agerpres.

1. TRASEUL LACURILOR

traseul_lacurilor_marcajPentru turiştii care doresc să vadă cât mai multe lacuri din căldarea glaciară Bucura, salvamontiştii deschid Traseul Lacurilor, ce poate fi parcurs în circa două ore şi este relativ uşor. Traseul pleacă de la Lacul Bucura, din zona Refugiului Salvamont, şi este conceput ca un circuit marcat cu punct roşu pe fond alb.

2. TRASEUL comuna Râu de Mori – vârful Retezat

trasee_retezat_triunghi_rosuUn alt traseu pleacă din comuna Râu de Mori spre staţiunea Râuşor, urmează Valea Vălăreasca şi se încheie pe Vârful Retezat, prin culmea Prelupcele. Se parcurge o zonă de creastă frumoasă, din care se poate vedea Căldarea Şteviei, traseul fiind marcat cu triunghi roşu pe fond alb.

3. TRASEUL Brazi – Şaua Pelegii

trasee_retezat_punct_albastruCel de-al treilea traseu se deschide din zona Brazi, urcă spre barajul Gura Apei, după care, pe Valea Lăpuşnicului Mare se ajunge în Poiana Pelegii şi pe Şaua Pelegii. Marcajul este punct albastru pe fond alb. Este cel mai greu de străbătut, iar pe timp de iarnă accesul turiştilor pe acest traseu va fi interzis.

4. Traseul sat Pui – Porţile Închise

Ultimul traseu ce va deschis în Retezat pleacă din satul Pui, urcă spre Hobiţa, Stâna de Râu şi ajunge prin Tăul Ţapului spre Porţile Închise.

“Traseele sunt relativ uşor de parcurs, însă pe anumite porţiuni pot fi întâlnite zone cu un grad de dificultate mai ridicat. În rest, sunt accesibile şi nu necesită echipamente pentru căţărat. Toate traseele sunt omologate”, a explicat şeful Salvamont Hunedoara.

El a arătat că salvamontiştii execută şi lucrări de întreţinere la alte trasee montane din Retezat şi Parâng, în acest sens fiind refăcute marcajele şi montaţi stâlpi cu indicatoare spre zonele căutate de turişti.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...