Transfăgărășanul alb, pentru prima dată în acest sezon: FOTO, VIDEO

transfăgărășan zăpada iarna ninsoare
Foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov / Facebook

Zăpada a ajuns pe Transfăgărășan, iar peisajul de la Bâlea Lac s-a albit acest weekend pentru prima dată în acest sezon, în urma unei reprize de lapoviță mai consistentă, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

„Se îngroașă gluma… și stratul de zăpadă pe Transfăgărășan. Colegii noștri acționează de azi dimineață (duminică-n.r.) cu două utilaje cu lamă și răspânditor de sare pentru a ține drumul curat. Vă rugăm să nu circulați în zonă daca nu sunteți pregătiți pentru condiții de iarnă”, a anunțat ieri Direcția Brașov.

Iar în noaptea de duminică spre luni DRDP Brașov a acționat cu 6 utilaje proprii care au răspândit 21 de tone de material antiderapant. În acest moment se circulă în condiții de iarna pe DN 7C – Transfăgărășan, în județul Sibiu, respectiv pe DN 12C, DN 13A și DN 13B, în județul Harghita.

transfăgărășan zăpada iarna ninsoare
Foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov / Facebook
transfăgărășan zăpada iarna ninsoare
Foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov / Facebook

„Rugăm participanții la trafic să circule cu atenție și să respecte restricțiile impuse pe sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi, acolo unde este cazul”, transmite Direcția Brașov.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și de pe siteul cnadnr.ro și de pagina de Facebook a CNADNR.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.