Transbaiul. Cu mașina în munţi, la 1.800 de metri. Cine este pentru?

FOTO: Captură Youtube/Adventure-sports.ro

FOTO: Captură Youtube/Adventure-sports.ro

Pe hârtie, Transbaiul are 38 de kilometri și va uni orașele Azuga și Bușteni de Valea Doftanei, traversând Munții Baiului, din vecinătatea Bucegilor.

Dacă va fi construit, Transbaiul va fi al treilea cel mai înalt drum din România, după Transalpina (altitudine maximă 2.145 metri) și Transfăgărășan (altitudine maximă 2.042 de metri).

Transbaiul i-ar permite comunei Valea Doftanei să primească mai mulți turiști și chiar să își construiască una sau două pârtii de schi. Primăria deține 71 de hectare pe care ar putea fi construită o stațiune de iarnă nou-nouță.

Primăriile din Azuga, Bușteni și Valea Doftanei vor să construiască 38 de kilometri din drum cu bani europeni. Valoarea proiectului este de 30 de milioane de euro.

În prezent, există o legătură între Valea Doftanei și Azuga, lungă de 42 de kilometri, cu ocolire prin Secăria. Primăriile spun însă că drumul pe la mare altitudine ar aduce numeroși turiști aici, așa cum s-a întâmplat și cu Transalpina, drumul din Parâng.

După cum se vede în imaginea de mai jos (click pentru a mări), Transbaiul pleacă din trei puncte diferite – Azuga, Bușteni și Valea Doftanei – căile unindu-se în apropierea Vârfului Cazacu (1762 metri), din Munții Baiului. Ramificația către Doftana se va suprapune cu un drum care datează de pe vremea lui Carol I.

Opinii despre drumul Transbaiul. Teama de „maneliști”

După anunțarea proiectului, Transbaiul a fost atent dezbătut pe internet, pe siteuri, dar mai ales pe bloguri ale împătimiților de excursii montane. Dacă, pe siteurile naționale de știri, vestea trecea drept o știre pozitivă, bloggerii aveau altă părere.

O opinie interesantă am descoperit pe zvoner.ro, unde autorul articolului socotește suma de 30 de milioane de euro drept prea mare pentru un drum de 38 de kilometri și propune ca acești bani să fie folosiți la realizarea unui drum pe traseul Câmpina – Valea Doftanei – Săcele, drum care ar asigura accesul turiștilor în Valea Doftanei, dar și reducerea traficului pe DN1, direcția Brașov.

Dar, în această situație, turistul nu ar mai putea ajunge cu mașina la peste 1.800 de metri. Autorul realizează asta și admite că Transbaiul ar fi un drum cu potențial, dar într-o țară civilizată. „Îmi place să văd astfel de drumuri. Însă mă tem de fiecare dată când văd că se mai deschide unul într-o Românie în care oamenii se comportă ca niște viruși care distrug totul în jur”.

O opinie asemănătoare găsim pe forumul Softpedia, unde Vlad povestește că drumul acesta există și acum, numai că poate fi parcurs doar cu mountain-bike-ul. „E interesant, însă nu e așa de spectaculos în peisaje ca Transfăgărășan sau Transalpina și nici nu-i înțeleg justificarea. Mult mai utilă era asfaltarea drumului Valea Doftanei – Săcele, prin pasul Predeluș”.

Cea mai vehementă opinie e exprimată însă pe blogul „M-am săturat”, unde autorul, pe lângă temerile legate de turiștii „maneliști”, arată că, aproape sigur, drumul va avea nevoie de sume suplimentare celor 30 de milioane de euro. Bloggerul prevede chiar o dublare a finanțării, drumul urmând să coste, de fapt, 60-70 de milioane de euro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version