Tramvai tip Thomson Houston. Primele vagoane de acest tip au venit în țară în 1919. Macheta este realizată de Tudorache Nicu și se află la Muzeul RATB
Vreme de 22 de ani, bucureștenii s-au plimbat numai în tramvaie trase de cai. Acestea fuseseră introduse în 1872 de o societate engleză și, în ciuda bizareriei vehiculelor numite „tranca-fleanca”, orășenii s-au obișnuit treptat cu ele. Suferința îndurată de bieții armăsari biciuiți de vizitii atunci când urcau pe strada Uranus sau când se împotmoleau în noroi a constituit unul dintre principalele motive care a dus la abandonarea folosirii tracțiunii animale în București.
Adevărata revoluție a modului de a călători în capitală a venit la vreo două decenii după introducerea tramvaielor trase de cai, atunci când pe străzi au început să circule primele tramvaie electrice.
Introducerea tramvaiului electric a fost o reușită comună a doi primari care au ocupat funcția de edil în anii ’80-’90 ai secolului al XIX-lea: Pake-Protopopescu și Nicolae Filipescu. În 1890, în timpul primului dintre ei, o societate belgiano-olandeză a primit dreptul de a înființa în capitală patru linii noi de tramvaie trase de cai și o linie de tramvaie electrice. Vehiculele electrice au ajuns pe bulevarde pe 9 decembrie 1894, în timpul primarului Nicolae Filipescu.
„Firele electrice pot trăsni oameni şi animale”
Pentru a furniza energia necesară tramvaiului electric, la Grozăvești, pe partea dreaptă a Dâmboviței, s-a construit o uzină electrică, inaugurată în 1892.
Inițial, curentul trebuia să fie introdus subteran, dar societatea belgiană a arătat că pe bulevard nu exista un pavaj corespunzător. Drept urmare, singura posibilitate a fost să se instaleze curent aerian, pe fire electrice așezate pe stâlpi puși pe mijlocul bulevardului, din 30 în 30 de metri, povestește George Potra în cartea sa „Din Bucureștii de altădată”.
Așa cum la apariția tramvaiului tras de cai, în mahalale se răspândiseră tot felul de legende despre ce nenorociri li se pot întâmpla cetățenilor care se suie în vehicul, tramvaiul electric a dat naștere unui alt set de spaime și închipuiri în mințile oamenilor.
Astfel, consilierii Primăriei s-au opus înfiinţării tramvaiului electric, „considerându-l o calamitate pentru public, pentru că firele electrice pot trăsni oameni şi animale şi vedem cu toţii ce aspect hidos prezintă sârmele acestea spânzurate în aer pe nişte stâlpi imposibil de privit“, după cum arată Cătălin Fudulu în studiul său „Scandal politic pentru tramvaiul electric”, publicat în revista „Historia”. În plus, unii erau de părere că, din moment ce România „este o țară agricolă”, tracțiunea animală este cea mai potrivită pentru noi.
Linia numărul 14, prima cu tramvaie electrice
Dar polemicile s-au calmat în fața avansului tehnic ce nu a ținut seama de ruralitatea României, iar primele tramvaie electrice au început să circule pe linia cu numărul 14 care mergea de la Cotroceni la Obor, străbătând orașul pe direcția est-vest. Existau 8 vagoane și 8 remorci.
Inițial, tramvaiele de pe linia 14 au fost de culoare verde, iar după Primul Război Mondial au devenit galbene. Față de tramvaiele trase de cai, cele electrice erau mult mai mari și mai încăpătoare. În plus, în față și în spate aveau niște grătare bombate care le fereau în caz de ciocniri.
De asemenea, vagoanele aveau uși pe ambele părți, iar până la prima conflagrație mondială călătorii urcau și coborau pe unde voiau, ceea ce a dus la numeroase accidente. Așa că s-a luat hotărârea ca ușile din stânga vehiculului să fie închise, iar oamenii să coboare numai în stațiile stabilite. Ușile nu erau precum cele de azi, ci erau un fel de zăbrele de fier ce se strângeau. Nu erau nici scaune așezate pe două rânduri, unele în spatele celorlalte, ci bănci de-a lungul vagonului.
Remorcă tip STB (Societatea Comunală a Tramvaielor București). Remorcile de acest tip au fost produse începând cu anul 1930 în Atelierele Centrale STB și au circulat în București trase de tramvaiele Thomson Huston, V09, V56. Machetă realizată de Tudorache Nicu