Într-un colț al României, o combinație neașteptată de natură sălbatică, foste plantații de pomi, bălți și culturi agricole a creat un loc minunat în care și-au găsit adăpost păsări, căprioare, iepuri sau vulpi.
Aflată în vestul extrem al țării, Odaia lui Pălicu este suficient de izolată pentru ca viețuitoarele să nu fie tulburate de un număr mare de vizitatori, dar destul de aproape de micile sate din apropierea graniței pentru ca fotografii locali să poată „prinde” în imagini frumoasele animale.
Numele locului – „Odaia lui Pălicu” – are o întreagă istorie. Fotograful Doru Moldovan din orașul timișean Sânnicolau Mare, care a mers de mai multe ori la Odaia lui Pălicu pentru a fotografia aceste meleaguri, arată că, în Banat, cuvântul „odaie” desemna o fermă țărănească ridicată în câmp. Pe scurt, un loc mai departe de sat unde oamenii își construiau casă, grădină, fântână și cultivau pământul.
Pe vremuri, Pălicu era cel mai bogat român din Sânnicolau Mare: avea un teren de 100 de hectare, tractor, batoză și culturi întinse de grâu și porumb, povestește fotograful în vârstă de 51 de ani. De aici a venit și numele de „Odaia lui Pălicu”, adică ferma lui Pălicu.
Când au venit comuniștii la putere, Odaia a devenit întreprindere agricolă de stat. O parte din teren a fost cultivată în continuare cu cereale, iar o alta a fost transformată într-o pepinieră administrată de orașul Caransebeș. În acea perioadă, aici erau crescuți arbori ornamentali pentru parcuri (castani), pomi fructiferi (nuci, peri, meri), dar și salcâmi, paltini sau frasini.
Pepiniera a funcționat până în 1989. După revoluție a falimentat, iar o parte din teren a fost părăsit. În urmă au rămas puieți, copaci, dar și semnințe, butuci și tăieturi din care au crescut noi arbori. „Suprafața asta de teren s-a comportat ca un hambar plin cu grâne”, povestește Doru. Pomii și copacii au început să crească de capul lor: „[Locul – n.r.] tinde să se transforme într-o mică pădurice. Au rămas puieți de pomi ornamentali într-o parte. Dacă i-ar lăsa să crească ar crea o pădure frumoasă”
Salcâmii aveau rolul de a împrejmui pepiniera pentru a proteja puieții sădiți. Acum, în fosta pepinieră cresc peri și meri sălbatici înconjurați de salcâmi uriași.
În timp, păsările și-au găsit un loc liniștit de cuibărit în fosta plantație, alături de o hrană abundentă. În lunile mai-iunie, păsările se împerechează, iar apoi își construiesc mici cuiburi în copaci.
„Eu le-am văzut prima dată anul trecut. Și am fost uimit. E ceva de nedescris, m-am simți ca-n Deltă, ca pe un grind unde cuibăresc păsările. E o aglomerație de cuiburi poate mai mare decât la Satchinez (o comună din județul Timiș, aflată aproape de graniță – n.r.)”, spune fotograful. Un singur pom are și câte 4-5 cuiburi.
În Odaie, în special în fosta pepinieră care a devenit o adevărată colonie de păsări, trăiesc, se hrănesc sau cuibăresc fazani, rațe sălbatice, ciufi de pădure, șoimi, acvile de câmpie, buhai de baltă, stârci de noapte, egrete mici, vânturei de seară, stârci cenușii, turturici, berze negre, ereți sau cocori: „Cele răpitoare sunt cele mai elegante, dar mie îmi plac toate păsările, inclusiv coțofenele și ciorile, care sunt considerate dăunătoare și pe care le împușcă vânătorii fără să stea pe gânduri”
Dacă nu știi că sunt acolo, cuiburile din colonia lungă de aproximativ 100 de metri și lată de 15 metri nu sunt ușor de văzut: „Fiind mascate de vegetație deasă, de la 100 de metri nu-ți dai seama ce e acolo. E foarte puțină circulație și e departe de orice drum agricol. Tre’ să o iei pe jos sau să ai mașină foarte bună. D-asta s-au stabilit păsările”.
La Odaie se ajunge mergând pe drumul care merge de la Sânnicolau, cel mai vestic oraș al țării, spre comuna Dudeștii Vechi, situată și mai aproape de granița cu Serbia. La 6 kilometri de Sânnicolau, pe marginea pârâului Aranca, un afluent la Tisei, se află această mică lume populată de păsări.
Doru își amintește că mergea la pescuit în zonă pe când avea doar 12 ani. Deoarece Odaia lui Pălicu este foarte aproape de graniță, în timpul regimului comunist cei care se plimbau pe-acolo erau automat suspecți: „Prin anii ’75-’76 mă mai târau câteodată grănicerii la unitate. Au telefonat-o pe maică-mea la fabrică să o întrebe dacă ne-am certat. Și acum se mai iau de mine că umblu pe câmp. Trebuie să le explici ce faci, unde te duci. Eu am buletinul la mine, dar mai vine câte unul mai nou care nu mă cunoaște și întreabă: „Da’ ce faceți?” și îi explic de la început”.
Fotograful spune că, din cauza șacalilor, uneori îi este frică atunci când merge singur la pozat. De obicei merge într-o mașină de teren acoperită cu o prelată de camuflaj.
În satele din apropiere încă circulă legende despre valea Arancăi. O legendă spunea că hunii au deviat apa și l-au îngropat acolo pe conducătorul lor, Attila, într-un sicriu plin de aur și argint: „Bătrânii vorbeau că e pe sub valea Arancăi și știau povești despre oameni care au cheltuit averi ca să-l găsească pe Attila. [Se spunea că – n.r.] un om din Sânnicolau a visat că la el în grădină e îngropat Attila și și-a cheltuit averea ca să îl găsească”.
În prezent, o parte din terenul care i-a aparținut odinioară lui Pălicu are proprietari privați care cultivă grâu, porumb și floarea-soarelui, iar o parte aparține statului, care a dat terenul respectiv în arendă unui alt agricultor.
În afară de pomi și de culturi agricole, pe locul fostei Odăi se află și zone cu vegetație de stepă și o baltă unde cuibăresc păsări de apă (buhaiul de baltă, de pildă).
Stepa este mult mai fascinantă decât își imaginează oamenii, crede Doru: „Eee, zici: câmpie, stepă, ce-i aia? Niște ierburi. Nu-i adevărat. E o concepție greșită”. În Odaie, el a fotografiat căprioare în lanuri de grâne și o mulțime de păsări: „Am fotografiat acolo inclusiv o familie de șapte cocori: doi părinți plus puii ajunși la maturitate. Cocorii sunt foarte greu de pozat: sunt sperioși”. În zonă trăiesc și șacali, vulpi, iepuri, bursuci, mistreți, șerpi și șopârle – toate animale tipice pentru stepă. Deși de regulă ne-am aștepta să vedem căprioare în zonele de munte, căprioara este o specie care trăiește de peste 100 de ani în Câmpia Banatului, explică Doru.
„Odaia lui Pălicu e ultimul refugiu în care a rămas faună și avifaună în zona Sânnicolau”, mai spune el.
Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România și în lume, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
