Tot ce trebuie să știi despre noile cărți de identitate. Vor fi 5 tipuri, se eliberează și pentru copii sub 14

Așa vor arăta noile cărți de identitate, eliberate din 2021

Așa vor arăta noile cărți de identitate, eliberate din 2021

La sfârșitul acestei luni vor intra în vigoare noile norme metodologice de aplicare a OG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Potrivit vedemjust.ro, anul trecut, au fost aduse mai multe modificări la legislaţia privind actele de identitate, prin Legea nr. 162/2020, care se pun în aplicare prin norme. Ele au fost impuse de adoptarea Regulamentului (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie, care se vor aplica de la 2 august 2021.

Potrivit vedemjust.ro, noutăţile cu privire la actele de identitate ale românilor sunt următoarele:

1. Acte de identitate eliberate mai înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Obligatoriu, prima carte de identitate se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani, ca şi până acum. Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate oricând după naştere.

Cererea pentru eliberarea actului de identitate trebuie să fie semnată de către ambii părinţi, prezenţi. Dacă este doar un singur părinte, are nevoie de declaraţie de la celălalt părinte eliberată la notar/consulat. Cererea va fi  însoţită de următoarele documente:

2. Pentru minorul care se află într-un serviciu social destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi: actul de identitate se eliberează, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.

3. Apare cartea de mărimea unui permis şi cartea de identitate cu cip De acum vor exista următoarele tipuri de acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate.

Cartea de identitate simplă conține date și informații, înscrise pe față și pe verso şi are formatul unui card. Cartea electronică de identitate va conține pe lângă, datele prevăzute pentru cartea de identitate simplă, și un cip. Fiecare poate alege ce fel de carte de identitate doreşte.

Minorul sub 14 ani nu poate avea carte de identitate obişnuită, ci numai carte de identitate simpla sau carte electronică de identitate. Până la împlinirea vârstei de 12 ani, minorului i se va elibera o carte electronică de identitate fără imaginile impresiunilor papilare.

4. S-a modificat valabilitatea actelor de identitate. De acum, cartea de identitate se eliberează:

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:

  1. Situațiile în care se eliberează Cartea de identitate provizorie, valabilă un an:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version