Listele de așteptare pentru vaccinare se deschid astăzi, succesiv, în ordinea alfabetică a județelor.
Vă puteți programa pentru vaccin aici sau la numărul de telefon 021.414.44.25.
Prioritate au cetățenii care locuiesc în județele unde rata de incidență depășește 4,5 la mia de locuitor
Potrivit autorităților, va fi implementat următorul program:
– 9:00-11:00 – județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna
– 11:00-13:00 – județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova
– 13:00-15:00 – județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Probleme cu platforma de programare
Platforma de programare funcționează, însă, cu întreruperi, iar reprezentanții Comitetului de coorodonare a campaniei de vaccinare (CNCAV) au anunțat că se așteaptau la astfel de probleme.
”De asemenea, vă informăm că pot exista perioade de mentenanță în vederea optimizării aplicației. În aceste perioade este posibil ca aplicația să funcționeze cu întârzieri”, susține CNCAV.
Luni dimineața, în 17 județe din țară, cât și în București, nu mai existau locuri disponibile pentru programarea la vaccin.
Existau, însă, și multe județe cu mii de locuri disponibile, în Suceava fiind aproape 9.000, în Arad, peste 6.000, iar la Botoșani, peste 5.000.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: