Topul celor mai bune școli din România. Unde s-au obținut cele mai mari note la Evaluarea Națională

FOTO: coyot/Pixabay.com
FOTO: coyot/Pixabay.com

Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov este pe primul loc în topul școlilor cu cele mai bune rezultate înregistrate la Evaluare Națională 2020. Școala ocupă poziția fruntașă a clasamentului pentru al treilea an consecutiv.

Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, din București, este pe locul al doilea în 2020, iar Colegiul Național „Unirea” din Focșani este pe locul al treilea. Cei 33 de elevi de la Colegiul „Andrei Șaguna” care s-au înscris la Evaluare Națională au obținut o medie de 9,72. La „Tudor Vianu” au fost înscriși 63 de elevi și au obținut o medie de 9,71.

De asemenea, cei 32 de elevi de la „Unirea” din Focșani au obținut o medie generală de 9,68. La Evaluarea Națională de anul acesta s-au înscris aproximativ 173.000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a, însă s-au prezentat doar 160.468. Din numărul celor prezenți la examene, 135.101 au obținut medii mai mici de 5, iar 839 au media 10.

La proba de Limba și literatura română, peste 135.000 de candidați au luat peste 5, iar 4.587 au luat 10. La matematică, peste 112.000 au luat peste 5, iar 3.521 au luat nota 10.

Potrivit statisticilor, elevii au luat cele mai multe note de 10 din ultimii 7 ani. Înainte de contestații, la Evaluare Națională au 839 de medii de 10. Doar în 2013 a fost un număr mai mare de medii de 10 decât anul acesta – 856.

Liceele cu cele mai bune note la Evaluare Națională 2020: 

  1. Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov
  2. Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București
  3. Colegiul Național „Unirea” Focșani
  4. Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara
  5. Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj Napoca
  6. Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț
  7. Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” Brașov
  8. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
  9. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
  10. Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.