TOP. Județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10 la Evaluarea Națională

județ județe hartă
Sursa: edu.ro

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, 3 iulie, pe site-ul dedicat al Ministerului Educației.

În total, elevii care au susținut Evaluarea Națională în acest an au obținut 65 de medii de 10. Elevii care au media 10 au obținut 10 atât la proba de Limba și literatura română, cât și la cea de Matematică, și eventual la proba de Limba maternă, dacă au susținut-o și pe aceasta.

Numărul de medii de 10 din acest an este mult mai mic față de cel de anul trecut. În 2023, 429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10. În 2022, numărul acestora a fost de 221.

Cele mai multe medii de 10 s-au obținut în Capitală. Astfel, în București, 28 de elevi au obținut media 10.

Urmează județul Iași, cu 7 medii de 10, și județul Cluj, cu 6 medii de 10. Pe locul 4 se află județul Argeș, cu 3 medii de 10.

Iată cum arată clasamentul județelor în funcție de numărul de medii de 10 obținute de elevi:

București, 28

Iași, 7

Cluj, 6

Argeș, 3

Bacău, 2
Constanța, 2
Dolj, 2
Olt, 2
Hunedoara, 2
Bihor, 2

Vâlcea, 1
Buzău, 1
Galați, 1
Prahova, 1
Dâmbovița, 1
Giurgiu, 1
Sibiu, 1
Satu Mare, 1
Timiș, 1

Caraș-Severin, 0
Arad, 0
Brașov, 0
Alba, 0
Bistrița Năsăud, 0
Sălaj, 0
Maramureș, 0
Covasna, 0
Harghita, 0
Mureș, 0
Călărași, 0
Ialomița, 0
Ilfov, 0
Teleorman, 0
Gorj, 0
Mehedinți, 0
Brăila, 0
Tulcea, 0
Vrancea, 0
Vaslui, 0
Neamț, 0
Botoșani, 0
Suceava, 0

Sursa: edu.ro

74,4% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în acest an au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Rata de promovare este mai mică decât în anii anteriori. În 2023, promovabilitatea la Evaluarea Națională a fost de 76,2%, în anul 2022 a fost de 82,3%, în 2021 a fost de 76,8%.

Elevii pot vedea rezultatele obținute la examen pe site-ul evaluare.edu.ro.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.