TOP. Județele cu cea mai mare rată de promovare la Evaluarea Națională. Care sunt județele codașe

Sursa: edu.ro

Cea mai mare rată de promovare la Evaluarea Națională 2024 s-a înregistrat în București, unde 88,3% dintre elevii care au susținut examenul au luat medii peste 5.

Urmează județul Cluj, cu 85,9%, iar podiumul este completat de județul Brăila, cu 80,3%. Pe locul 4 s-a clasat județul Prahova, cu 80,2%. De altfel, acestea sunt singurele județe unde promovabilitatea a fost de peste 80%.

La polul opus se află județul Vaslui, cu cea mai mică rată de promovare la Evaluarea Națională, de doar 59,8%. Județul Călărași ocupă penultimul loc, având o promovabilitate de 60,5%.

La nivel național, rata de promovare din acest an la Evaluarea Națională a fost de 74,4%. Rata de promovare este mai mică decât în anii interiori: în 2023, promovabilitatea la Evaluarea Națională a fost de 76,2%, în anul 2022 a fost de 82,3%, în 2021 a fost de 76,8%.

De altfel, și numărul de medii de 10 este mult mai redus decât în anii precedenți. 65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 în 2023 și 221 de elevi în anul 2022.

Iată cum arată topul județelor în funcție de rata de promovare de la Evaluarea Națională 2024:

1. București, 88,3%

2. Cluj, 85,9%

3. Brăila, 80,3%

4. Prahova, 80,2%

5. Galați, 79,1%

6. Sibiu, 76,4%

7. Suceava, 76,2%

7. Brașov, 76,2%

9. Argeș, 76,1%

10. Bistrița Năsăud, 76%

11. Iași, 75,6%

12. Gorj, 75,4%

13. Vâlcea, 75,3%

14. Giurgiu, 75,2%

15. Alba, 74,6%

16. Bacău, 74,1%

17. Constanța, 73,7%

18. Hunedoara, 73,4%

19. Timiș, 73,1%

20. Harghita, 72,9%

21. Maramureș, 72,3%

22. Ilfov, 71,9%

23. Dolj, 71,6%

24. Covasna, 71,5%

25. Bihor, 71,4%

26. Buzău, 70,1%

27. Satu Mare, 70%

28. Sălaj, 69,8%

29. Arad, 69,5%

30. Mureș, 68,6%

31. Neamț, 68,4%

32. Olt, 68,4%

33. Dâmbovița, 68,2%

34. Vrancea, 66,6%

35. Ialomița, 66,2%

36. Botoșani, 65,3%

37. Teleorman, 64,8%

38. Tulcea, 64,6%

39. Mehedinți, 63,9%

40. Caraș-Severin, 63,8%

41. Călărași, 60,5%

42. Vaslui, 59,8%

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.