Topul celor mai neinspirate cadouri de Crăciun

Produsele alimentare, articolele de papetărie și peștii de acvariu ocupă primele locuri în topul celor mai neinspirate cadouri de Crăciun, în opinia românilor.

Potrivit unui studiu realizat de MasterCard, 61% dintre români consideră că produsele nealimentare ocupă primul loc în topul celor mai neinspirate cadouri de Sărbători.  Și asta în timp ce 47% dintre respondenți cred că articolele de papetărie sunt cele mai neinspirate cadouri, iar 43% sunt de părere că peștii de acvariu ar fi cel mai nepotrivit dar.

Un procent de 28% dintre români consideră că un cadou în bani este o dovadă de indiferenţă şi de lipsă de inspiraţie şi 98% consideră că preţul cadoului primit de la cineva drag este irelevant.

Studiul MasterCard privind obiceiurile referitoare la cheltuielile de Sărbători arată că aproape o treime dintre europeni, inclusiv românii, consideră banii ca fiind un cadou lipsit de inspiraţie şi chiar ofensator. Mai mult decât atât, unul din zece europeni spune că acesta poate fi chiar un motiv de dispută cu persoana iubită.

A înţelege ceea ce destinatarul îşi doreşte cu adevărat (87%) şi a fi atent atunci când cumperi un cadou (86%) sunt primele două caracteristici pe care europenii le apreciază la un cadou.

De fapt, banii sunt un cadou atât de nepotrivit încât numai una din zece persoane recunoaşte că ar oferi vreodată cadouri în bani. Acelaşi lucru este valabil şi pentru români. Le place să primească un cadou care să le reflecte dorinţele (83%), să îi surprindă (64%) şi să fie atent ales (40%). Doar 11% dintre ei ar oferi cadouri în bani colegilor sau familiei şi doar 4% ar face asta pentru prieteni sau partener.

Câți români au primit un cadou neinspirat

Una din patru persoane a regretat un cadou pe care l-a oferit pentru că nu a fost suficient de inspirat. În acelaşi timp, 42% dintre românii care spun că au primit un cadou neinspirat, au fost şi dezamăgiţi. Cei mai mulţi pun asta pe seama faptului că persoana iubită nu are nicio idee ce să le cumpere (43%).

Implicarea personală este cea mai importantă investiţie care trebuie făcută într-un cadou, aproape toţi cei intervievaţi (98%) considerând că preţul cadoului primit de la cineva drag este irelevant.

Deşi o treime dintre europeni (32%) încep cu o lună mai devreme, aproape jumătate (45%) au recunoscut că încep să caute cadouri cu doar o săptămână înainte sau chiar mai târziu. În România, bărbaţii (20%) sunt mai predispuşi decât femeile (8%) să lase cumpărarea cadourilor pe ultima sută de metri, cu doar o zi înainte de Sărbători.

Dintre cei care susţin că au primit un cadou neinspirat (42%), aproape una din trei persoane (28%) consideră că acest lucru se datorează faptului că persoana iubită a lăsat cumpărarea cadoului pe ultima sută de metri.

Studiul a fost realizată de către în 17 ţări, respectiv Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Marea Britanie, Cehia, Grecia, Ungaria şi România, pe un număr de peste 15.000 de consumatori, care au fost intervievaţi în perioada 1-15 octombrie 2014.